Social

Cât de jos a căzut România?!?!?!

Pentru unii românii, mama și tata au ajuns pe ultimul loc.

Căminul (azilul) de bătrâni… Cea mai mare pedeapsă pentru un om la finalul vieții.

Forma cea mai ”elegantă” de a te spăla pe mâini de grija și atenția obligatorie pentru părinții și bunicii tăi.

Goana după bani și viața noastră de după Revoluție ne-au dezumanizat și ne-au făcut insensibili tocmai față de aceia care ne-au adus pe lume, ne-au crescut, au făcut sacrificii pentru noi, au făcut tot ce au putut ca noi să devenim mai buni ca ei, să fim oameni cu care să se mândrească.

Ce nu înțeleg mulți. Că oricât de bune ar fi condițiile dintr-un cămin, îngrijirea personalului și vizitele dese ale membrilor familiei, UN CĂMIN ESTE UN … CĂMIN. ULTIMA ESCALĂ înainte de a pleca dincolo.

De fapt, voalat, mascat, îmbrobodit cu vorbe frumoase, adevărul este că bătrânilor ăstora din cămin nu le simte nimeni lipsa. Însingurarea și îndepărtarea de familie le e fatală, acționează ca picătura chinezească, în funcție de cât rezistă sufletul în corpul ostenit de dor, de prezență familială, de îmbrățisări calde ale propriilor copii și nepoți.

Tot mai multe exemple, ne fac să vedem clar, ca lumina zilei, mizeria unei societăți în care OMUL ESTE PE ULTIMUL LOC. Mama și tata sunt pe ultimul loc.

Instagram