Economie

De ce vreți să omorâți turismul românesc?!?!?!

Banca Mondială s-a gândit să impună Guvernului de la București. O serie de măsuri de creștere a fiscalității, inclusiv în domeniul turismului. Ce rezultate vor fi? Catastrofale…

Guvernul României, tot mai disperat de imensa gaură bugetară pe care a acumulat-o după primele 5 luni din 2023 – peste 7 miliarde de euro – și de eminența creșterii exponențiale a acesteia până la finalul anului pe fondul unor promisiuni făcute profesorilor, celor din sistemul sanitar dar și altor categorii sociale, este pe cale să ia măsuri criminale la adresa turismului românesc.

Așa cum spuneam într-o postare anterioară, Guvernul României se uită toată ziua în gura Băncii Mondiale care, este clar, cel puțin pentru mine, că nu propune măsuri sănătoase pentru economia românească. Mai nou, Banca Mondială, această instituție de cămătari mondiali, care te afundă tot mai tare în datorii ca să îți impună condiții înrobitoare de împrumut, s-a gândit să impună Guvernului de la București. o serie de măsuri de creștere a fiscalității, inclusiv în domeniul turismului.

Prima și cea mai dureroasă atât pentru micii întreprinzători din turism dar și pentru majoritatea românilor este creșterea TVA-ului la cazare și la masă. Evaluarea celor de la Banca Mondială, greșită totală, spune că o asemenea măsură va mai drege busuiocul găurii bugetare. Nicidecum.

Vă aduc aminte că de la 1 ianuarie 2023, sub impunerea acelorași instituții, Guvernul Nicolae Ciucă a modificat Codul Fiscal și a majorat cota TVA pentru servicii de cazare în hoteluri, moteluri, pensiuni și pentru alimentație publică în restaurante, baruri și cafenele de la 5% la 9% Cu consecințe catastrofale și pentru bugetul de stat (încasări mai puține) și pentru cifrele de afaceri ale firmelor din domeniu dar și pentru turiști care au fost obligați să plătească mai mult pentru aceleași servicii.

Acum, Banca Mondială, vrea să ducă la nivel de 19% cota TVA la cazare și masă. O lovitură mortală pentru turismul românesc. Și, evident, pentru turistul român care va plăti cu 14% mai mult la serviciile de cazare și masă.

Încă mai sper ca Guvernul României, sub presiunea oamenilor de afaceri din turism, să nu ia o asemenea măsură criminală pentru turismul românesc.

Domnilor liberali din Guvern, nu lăsați să moară turismul românesc!!!! Turismul românesc ar putea aduce multe venituri la buget, mult mai multe decât acum, dar nu omorându-l prin taxe și impozite covârșitoare. Uitați-vă în jur și veți vedea că nicio țară cu rezultate importante în turism (Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția, Austria, Grecia, Turcia, Bulgaria) nu omoară acest domeniu de activitate prin taxe și impozite înrobitoare. Dimpotrivă.

Instagram