Răzvan Lucescu este cel mai bine apreciat antrenor român de fotbal, rezultatele excelente de la PAOK Salonic din Campionatul intern al Greciei fiind dublate și de o evoluție la fel de bună a aceleiași echipe în Cupele europene. Răzvan Lucesu primește NOTA 10.

FCSB revine unde îi este locul. Pe Stadionul Steaua din Bulevardul Ghencea. Pentru meciul din etapa a II-a cu FC Dinamo București. De ce nu pentru TOTDEAUNA. Fiindcă acolo îi este locul.

După multe frământări, procese, dispute între suporterii celor două echipe purtând, practic, același nume, și amenințări macabre din partea suporterilor echipei departamentale – CSA Steaua -, echipa fanion a fotbalului românesc, FCSB, revine pe stadionul de pe care a plecat în cucerirea celui mai important trofeu de club european: Cupa Campionilor Europeni.

Este, după părerea mea numai primul pas pentru refacerea celei mai mari echipe de fotbal pe care a avut-o fotbalul de club românesc. STEAUA BUCUREȘTI. Cea care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și amai jucat o finală de cupă europeană. Fiindcă, cred eu, cele două echipe de acum trebuie să fuzioneze și să funcționeze ca Fotbal Club STEAUA BUCUREȘTI, purtătoare a palmeresului și numelui marii echipe campioane a României.

Sunt sigur că un asemenea demers ar atrage numeroșii fani care s-au îndepărtat de echipa noastră legendară, un prilej și pentru Gigi Becali de a se retrage și a vinde echipa unor investitori români care să aducă culorile roș-albastre la măreția de odinioară.

Noul FC STEAUA BUCUREȘTI trebuie să nu mai aibă nicio legătură cu colonelul jurist de tristă amintire, Florin Talpan, a cărui perseverență ar fi putut distruge branduri și mai mari decât Steaua București, cu generalii din conducerea Clubului Sportiv al Armatei dar și cu ”țiitorul” lui Gigi Becali, pe numele lui MM Stoica.

Fotbalul românesc are mulți oameni frumoși și credincioși care au pus multe lucruri pe altarul fotbalului românesc ca să nu poată renaște o echipă de prestigiu a fotbalului românesc.

Primul pas – revenirea pe Ghencea – este un pas mare și bun. Trebuie să vină și alții.

Mi-e drag să văd că fotbalul românesc ar putea recâștiga forța și puterea de odinioară, cu o echipă STEAUA foarte puternică, cu un RAPID dornic să câștige titlul în anul centenarului, cu un DINAMO în revenire pe prima scenă fotbalistică, cu o singură mare echipă a Băniei – UNIVERSITATEA CRAIOVA – de care să tremure toate marile echipe, cu un FARUL strălucitor precum mentorul lui, Gică Hagi, cu echipe de mare tradiție care au fost stele cândva pe scena fotbalului românesc: PETROLUL, UNIVERSITATEA CLUJ, UTA, OȚELUL, POLI IAȘI. Cu un campionat românesc cu 18 echipe susținute frenetic de public, de sponsori, și de autoritățile locale, punând mare accent pe identificarea, creșterea și promovarea de jucători tineri români, de ce nu cu un nou CORVINUL HUNEDOARA și un nou LUCEAFĂRUL, echipa reprezentativă a României poate călca pe urmele Generației de Aur.

Totul depinde de noi și de cei care conduc destinele fotbalului din România. Tu ce crezi? Este posibil așa ceva?

Dacă ar fi să judecăm meciul de fotbal din preliminariile Campionatului European din 2024 dintre Elveția – România, încheiat cu scorul de 2-2, nu am putea spune decât că este o mare performanță pentru România. Și chiar este, România a obținut un punct mare după un joc catastrofal, în care nu a jucat nimic. România a fost mai slabă ca oricând, elvețienii și bunul Dumnezeu, hai să recunoaștem și portarul Moldovan, ne-au salvat de la primirea a încă 2-3 goluri. Schema tactică după care a jucat România timp de 80 de minute a fost ”sac de box”. Am încasat, pumn după pumn, și am rămas totuși în picioare. A contat enorm mult prea mare siguranță de sine a antrenorului Elveției, care și-a scos din teren deliberat toate vedetele pentru a rula și rezervele și, implicit, a redus serios turația. Este drept și introducerea în teren a lui Valentin Mihăilă, servit excelent de pasele lui Olimpiu Moruțan, a produs minunea de la Lucerna (locul norocos până acum pentru elvețieni de desfășurarea a meciurilor oficiale). De data asta a fost cu ghinion. Vitezistul Mihăilă executându-l pe portarul elvețian după 2 curse superbe de mare vitezist încheiat cu șut la poartă. România a egalat nesperat făcându-ne să credem că aseară Dumnezeu a fost român. Nu pot să nu susțin această afirmație decât spunând că la faza golului egalizator, mingea a căzut norocos în capul lui Pușcaș (fază de cascadorii râsului!!!!), ajunge din devierea mingei la Moruțan care dă o pasă inspirată și Valentin Mihăilă (care se accidentase deja după bucuria de la primul gol) înscrie imparabil. Ce mai, a fost o adevărată lovitură de teatru și un miracol dumnezeiesc după jocul dezastruos practicat de jucătorii noștri timp de 80 de minute. De necrezut și, totuși, adevărat.