Home >> Politica >> PROTESTELE DE STRADA REPREZENTAU LA INCEPUT VOINTA SOCIETATII CIVILE, ACUM ELE S-AU TRANSFORMAT IN ACTIUNI POLITICE, INCERCARI DE SCHIMBARE A ACTUALEI PUTERI

PROTESTELE DE STRADA REPREZENTAU LA INCEPUT VOINTA SOCIETATII CIVILE, ACUM ELE S-AU TRANSFORMAT IN ACTIUNI POLITICE, INCERCARI DE SCHIMBARE A ACTUALEI PUTERI

Întrebat cum comentează solicitarea comunităţii de facebook “Corupţia ucide” privind organizarea alegerilor anticipate, Calin Popescu Tăriceanu a spus duminica la RTV: “Slavă Domnului că în ţara asta mai există şi oameni cu scaun la cap şi nu să facă toţi ceea ce cere Corupţia ucide sau nu ucide. Depinde pe cine ucide, că corupţia poate să ucidă chiar pe cei care strigă sloganurile astea şi care sigur că găsesc tot felul de formule teribiliste, pe care oamenii care au o minimă experienţă politică şi cunosc regulile democraţiei, nu le iau în seamă”.

Presedintele Senatului a mai spus ca protestele din stradă reprezentau, la început, societatea civilă, dar au devenit “în mod vădit foarte politice”: “Aceste proteste, care la început reprezentau într-un fel ceea ce numim societatea, societatea civilă, în fine, oameni care aveau anumite lucruri cu care nu erau de acord, dar erau apolitice, au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice. (…) Ele au devenit nişte proteste la care partidele de opoziţie, foarte slab prezente în viaţa publică şi fără să aibă posibilitatea să îşi recapete încrederea, deci pe fondul unui deficit de încredere, caută să se asocieze cu mişcările de stradă pentru a căpăta un plus de credibilitate în revendicările pe care le au”.

“În felul acesta se confirmă (…) că, după alegerile din decembrie anul trecut, există o serie de (…) grupuri mai mult sau mai puţin vizibile, la vedere, care sunt nemulţumite de rezultatul alegerilor şi care încearcă să răstoarne actuala majoritate printr-o serie de mijloace nedemocratice şi, până la urmă, incorecte. Şi aceasta este (…) sinteza a ceea ce se întâmplă în momentul de faţă prin aceste proteste”, a mai spus Tăriceanu la Romania TV.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close