Celebru constructor de automobile renunta la motoare cu combustie interna
26 iulie 2023
Pe parcursul a 5 saptamani se va desfasura evenimentul cultural “Festivalul cetatilor antice dobrogene” , si va marca 145 de ani de la instaurarea administratiei romanesti in Dobrogea.
Acest eveniment este organizat de Muzeul de Istorie si Arheologie Constanta.
Incepand cu 29 iulie, romanii vor putea fi spectatori la “Festivalul cetatilor antice dobrogene”.
Acesta le va oferi intr-o maniera unica si originala cateva elemente definitorii dintre Dunare si Marea Neagra.
„Văzută drept un teritoriu cosmopolit şi unic în România zilelor noastre, Dobrogea este recunoscută în special pentru diversitatea culturală şi etnică ce i-au marcat întreaga existenţă, dar şi prin arealele geografice diverse sau dezvoltarea economică şi socială. Acestea vor fi de altfel şi elementele definitorii ale evenimentului, în jurul lor urmând a se desfăşura cele cinci activităţi din cadrul «Festivalului cetăţilor antice dobrogene». Potrivit calendarului, fiecare dintre aceste activităţi va avea loc la sfârşitul fiecărei săptămâni din intervalul 29 iulie – 27 august, de fiecare dată într-un alt areal atent selectat dintre obiectivele administrate de către Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa” transmite comunicatul de presa Agerpres.
Se va urmari starea in care e afla anumite edificii istorico-arheologice, unele dintre acetsea necesitand reabilitare sau restaurare. In urma acestor actiuni, acestea vor putea deveni factori activi in dezvoltarea comunitatii sociale dar si a turismului.
Cele cinci cetăţi incluse la această ediţie a „Festivalului cetăţilor antice dobrogene” sunt Capidava (29 iulie), Histria (5 august), Tropaeum Traiani (11-13 august), Ulmetum (19 august) şi Sacidava (26-27 august).
Printre activitatile organizate se numara vizitarea cetatilor, spectatole de dansuri traditionale, teatru antic, proiectii de filme artistice tematice, degustari de produse culinare si vinuri, targuri de promovare a producatorilor locali. La acestea se adauga si o serie de evenimente ce vor avea loc in weekendul dedicat cetatii Tropaeum Traiani din comuna Adamclisi, in perioada 11-13 august.
„Pe durata celor trei zile, organizatorii vor pregăti special pentru cei care vor lua parte la eveniment o cazarmă antică romană, precum şi un show laser care va pune Monumentul Triumfal de la Adamclisi, graţie unor proiecţii de mari dimensiuni, într-o lumină şi ipostază unice până în acest moment”.