Home >> Politica >> ZI ISTORICA IN PARLAMENTUL ROMANIEI: UN PARTID DEPUNE MOTIUNE DE CENZURA IMPOTRIVA PROPRIULUI GUVERN

ZI ISTORICA IN PARLAMENTUL ROMANIEI: UN PARTID DEPUNE MOTIUNE DE CENZURA IMPOTRIVA PROPRIULUI GUVERN

Zi istorica duminica in Parlamentul Romaniei. Si nu faptul ca alesii au venit la munca intr-o zi de weekend a facut ca aceasta zi sa fie deosebita, ci faptul ca PSD a depus motiune de cenzura impotriva propriului Guvern, dupa ce presedintele social-democratilor, Liviu Dragnea, a incercat fara succes sa il determine pe premierul Sorin Grindeanu sa demisioneze.

Social-democratii s-au adunat la Parlament inca de la pranz, pentru a strange semnaturile pentru motiunea „Romania nu poate fi confiscata! Aparam democratia si votul romanilor”. Procedurile sunt pe repede inainte, social-democratii incercand astfel sa lase cat mai putin timp taberei Grindeanu-Ponta sa negocieze si situatia sa fie transata miercuri la vot.
Motiunea de cenzura initiata de parlamentarii PSD si ALDE impotriva Guvernului Grindeanu a fost finalizata. Motiunea poarta numele „Romania nu poate fi confiscata. Aparam democratia si votul romanilor”.

Textul motiunii este foarte redus fata de alte motiuni, are doar trei pagini, si face referire, in primul rand la legitimitatea guvernului ramas acum, in formula Sorin Grindeanu, Victor Ponta, Florin Jianu.

„Aceasta nu este o motiune de cenzura impotriva unui guvern PSD+ALDE”, se arata in textul motiunii.

„Este un act de responsabilitate politica pe care trebuie sa-l faca Parlamentul Romaniei pentru a prezerva constitutionalitatea functionarii democratice a statului, respectarea legii si a votului cetatenilor Romaniei”, potrivit documentului.

In textul motiunii, este criticat in primul rand prim-ministrul, dar si ministrul Florin Jianu, care incalca „dispozitiile constitutionale” si justifica decizia coalitiei si a parlamentului de a introduce aceasta motiune de cenzura.

„Dovedind dispret fata de regulile democratice ale functionarii institutiilor statului, imaturitate si iresponsabilitate politica, primul-ministru si unul dintre ministri, in loc sa respecte votul de investitura si increderea acordata de Parlament, au inteles ca guvernarea se poate exercita si in nume personal, ca dispozitiile constitutionale si legale sunt facultative si ca pot sfida votul acordat de cetateni si democratia.

Doi dintre cei 27 de membri ai Guvernului, trecuti voluntar sub comanda unui deputat/inalt functionar public, isi impart posturi ministeriale si lanseaza atacuri ridicole in toate directiile, oferind o nedorita si halucinanta caricaturizare a actului de guvernare.

<< Guvernul >> Ponta-Grindeanu-Jianu nu reuseste altceva decat sa demonstreze ca exista politicieni care si-au pierdut iremediabil busola bunului-simt, onoarea si demnitatea, confirmand, o data in plus, justetea deciziilor de retragere a sprijinului politic luate de conducerile PSD-ALDE”, se mai arata in textul motiunii.

De asemenea, motiunea contine si un set de intrebari si un raspuns care, in opinia autorilor, justifica depunerea motiunii de cenzura.

– Este „Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu, Guvernul legitim investit de Parlamentul Romaniei in 4 ianuarie 2017?
– Poate „Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu sa puna in aplicare programul de guvernare aprobat de parlament la 4 ianuarie 2017?
– Exista sustinere in Parlamentul Romaniei pentru „Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu?
– Este constitutional „Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu?
– Reprezinta „Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu votul exprimat de cetatenii romani la alegerile din 11 decembrie 2016?

Evident, raspunsul pentru aceste interbari legitime este „NU”, se mai arata in motiune.

In timp ce in Parlament se depunea motiunea, de la Palatul Victoria premierul Sorin Grindeanu a anuntat ca Sevil Shhaideh nu mai are drept de decizie pe programul PNDL – in valoare de 2 miliarde de lei – si i-a demis si pe toti secretarii de la Ministerul Dezvoltarii care ar fi putut sa semneze in locul demisionarei Shhaideh. In replica, Shhaideh a anuntat ca va depune plangere penala pe numele premierului.

Pana acum USR si PMP au anuntat ca nu vor vota motiunea si se mai gandesc daca vor parasi sau nu plenul miercuri, iar PNL urmeaza sa anunte luni pozitia. In schimb UDMR negociaza cu ambele tabere pana in ultimul moment, dupa cum a anuntat presedintele Kelemen Hunor. Surse guvernamentale au declarat ca Ponta si Grindeanu ar fi obtinut pana acum „sustinerea sigura” a 20 de parlamentari, insa Liviu Dragnea nu isi face probleme ca nu va avea toate voturile miercuri.

In plus, PSD pare ca a inceput sa racoleze si parlamentari de la Opozitie. PMP a anuntat ca depune plangere penala pe numele lui Octavian Goga, dupa ce parlamentarul a anuntat ca pleaca la PSD, Eugen Tomac sustinand ca are dovezi ca i-au fost promise diverse beneficii pentru a face aceasta mutare.

In numeroase iesiri publice, atat Ponta cat si Grindeanu au spus ca sunt convinsi ca motiunea nu va trece, insa au avertizat social-democratii ca fiecare vot pentru motiune ii va da si mai multa putere presedintelui Klaus Iohannis.

Pentru ca motiunea de cenzura sa treaca este nevoie de 233 de voturi in plenul reunit al Parlamentului, iar PSD si ALDE au impreuna 247 de parlamentari.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close