Home >> Economie >> UNIUNEA EUROPEANA, PRIN VOCEA COMISARULUI EUROPEAN CORINA CRETU, ANUNTA UN AJUTOR CONSISTENT PENTRU ROMANIA

UNIUNEA EUROPEANA, PRIN VOCEA COMISARULUI EUROPEAN CORINA CRETU, ANUNTA UN AJUTOR CONSISTENT PENTRU ROMANIA

Corina Crețu a aprobat continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, cu o finanțare din partea UE de peste 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Proiectele se înscriu într-o serie de domenii esențiale, precum transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apă și managementul integrat al deșeurilor.

Uniunea Europeană oferă României jumătate de miliard de euro, inclusiv pentru construcția unei autostrăzi. Corina Cretu , comisar European pentru politica regional a facut precizari pe aceasta tema.

Corina Crețu a aprobat continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, cu o finanțare din partea UE de peste 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, proiectele se înscriu într-o serie de domenii esențiale, precum transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apă și managementul integrat al deșeurilor.

„Prin deciziile adoptate, am facilitat continuarea acestor proiecte, începute în perioada 2007 — 2013, în actuala perioadă de programare. Sunt proiecte esențiale pentru dezvoltarea României și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a precizat Corina Crețu.

Proiectele de transport cuprind construcția autostrăzii Lugoj — Deva pe secțiunea Dumbrava — Deva, parte a rețelei TEN-T. Astfel, se va scurta durata de călătorie între aceste puncte și se va reduce numărul de accidente rutiere. De asemenea, acestea includ și reabilitarea liniei de cale ferată dintre Coșlariu și Simeria, componentă a coridorului pan — european IV, pentru creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 kilometri/oră.

În ceea ce privește managementul deșeurilor, proiectele se referă la dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor în județele Suceava, Dolj, Bihor, Alba, Cluj și Vrancea.

Cele șase proiecte de management al deșeurilor vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de deșeuri prin integrarea activităților de separare, colectare, transport, tratare, reciclare și eliminare. De asemenea, se are în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene, se mai arată în comunicat.

Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată sunt prevăzute a se realiza în județele Gorj și Bacău. Proiectele de apă și apă uzată includ realizarea de infrastructură și facilități de tratare a apei uzate. Captarea de apă va fi îmbunătățită, rețeaua și instalațiile de pompare sunt reabilitate și extinse, iar stațiile de tratare a apei uzate sunt nou construite sau îmbunătățite.

„Această infrastructură contribuie la oferirea de servicii și la un grad de acoperire în domeniul de apă curentă și apă uzată în conformitate cu directivele europene, în mod special cele legate de calitatea apei și tratarea apei uzate în mediul urban”, se spune în comunicat.

În ceea ce privește prevenirea dezastrelor naturale, în județul Iași sunt prevăzute lucrări pentru reducerea riscului de inundații în bazinul hidrografic Prut — Bârlad. Acest proiect presupune construirea de poldere, dragarea și stabilizarea albiilor râurilor, precum și cartografierea riscului de inundații. Un număr de 16.000 de locuitori ai județului Iași vor beneficia în mod direct de o mai bună protecție împotriva inundațiilor, se precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close