Home >> Stirile zilei >> UNDE FUGIM DE ACASA?!?!?! LA MANASTIREA DERVENT

UNDE FUGIM DE ACASA?!?!?! LA MANASTIREA DERVENT

La aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Bulgaria, venind dinspre Ostrov, pe un deal de unde pot fi admirate apele sclipitoare ale Dunarii, in vremuri ferite de inundatii, se afla Manastirea Dervent. Zidurile albe si acoperisurile rosii, turlele argintii iti atrag atentia de la distanta. Pe urmele Sfantului Apostol Andrei in Scythia Minor, Dobrogea de astazi, facem un nou popas de data aceasta la Manastirea Dervent unde ne intampina Parintele Gherman:

“Traditia acestei Sfinte Manastiri ne spune ca pe malul drept al Dunarii, in apropiere, la o distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi atunci cand au fost distruse si cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava. Astazi, in zona, inca se pot vedea ruinele acestei vechi cetati romane. Pe la sfarsitul secolului I dupa Hristos, Sfantul Apostol Andrei, Cel Intai Chemat la apostolie, in misiunea sa crestina ajunge sa-L propovaduiasca pe Hristos in Scythia Minor, adica in Dobrogea noastra de astazi, care in acea vreme facea parte din Imperiul Roman. Credinta crestina era interzisa in acele vremuri. Sfantul Apostol Andrei ajunge sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos, Mantuitorul nostru, si in Scythia Minor, adica in Dobrogea de astazi, gasindu-si un adapost intr-o pestera aflata la 37 de kilometri de manastirea Dervent, pe raza comunei Ion Corvin, unde astazi este inchinata o manastire in cinstea si in amintirea Sfantului Apostol Andrei, increstinatorul Romaniei. Mai tarziu opera misionara a Sfantului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai Sfantului, anume un preot si trei fecioare care vor veni in marea cetate Dervent la Dunare sa-l marturiseasca pe Hristos.

Ajunsi aici cei patru sunt prinsi si condamnati la moarte, dupa ce fusesera sfatuiti sa se lepede de Hristos. In momentul martirajului, traditia acestui Sfant Lacas ne spune ca ei erau asezati astfel: Preotul se afla pe locul in care se afla acum Crucea Sfanta din absida stanga a bisericii, crucea facatoare de minuni si tamaduitoare iar cele trei fecioare se aflau in fata bisericii, mai precis in fata Sfantului Altar. Vazand ca nu pot fi determinati sa-si renege credinta lor adevarata, Sfintii Martiri au fost chinuiti groaznic. In final preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe o cruce de lemn cu capul in jos iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare iar dupa aceste groaznice chinuri trupurile acestor Sfinte Mucenite au fost taiate in bucati. Trupurile acestor Sfinti au fost aruncate in Dunare, dupa ce au fost arse pe rug ca sa nu le venereze crestinii aflati in cetate, sa nu venereze ramasitele,Sfintele Moaste care au mai ramas. Pe locul unde au fost ei martirizati traditia ne spune ca au crescut din pamant patru pietre in forma de cruce cu insusiri tamaduitoare si facatoare de minuni care, de-a lungul veacurilor, s-au dovedit a fi tamaduitoare de diferite boli sufletesti si trupesti.”

Ne aflam foarte aproape de Sfanta Cruce a Preotului, in absida stanga a bisericii. Multi oameni, veniti la manastire, se inchina la Sfanta Cruce, ingenuncheaza si isi lipesc fruntea de Crucea tamaduitoare si se roaga. Parintele Gherman ne vorbeste in continuare despre Crucile purtatoare de leac gasite in aceste locuri:

“Foarte multi bolnavi aflati in suferinte, aflati in primejdii si necazuri, cu diferite boli si fara nici o speranta au gasit alinarea in suferinte si tamaduirea, numerosi ologi, schiopi, surzi, muti care au venit aici cu credinta s-au tamaduit, unii dintre ei si-au lasat chiar bastoanele si carjele in acest loc spre marturie si spre incredintarea altor persoane ca aceste Sfinte Cruci sunt purtatoare de har dumnezeiesc si tamaduitoare, purtatoare de leac, asa se mai numesc in popor.

Cetatea Dervent, dupa cum v-am spus, a fost distrusa pe la anul 1036. Dupa ce Sfintele Cruci au crescut din pamant sigur ca, in jurul lor, au aparut aici si niste comunitati monahale. Viata crestina in Dobrogea, viata bisericii in primele veacuri era foarte bine organizata. Era o viata crestina intensa, existau foarte multe comunitati monahale, foarte multe biserici, foarte multe manastiri. Chiar si astazi aceasta zona, fosta Scythia Minor, inca se mandreste cu acele ruine si acele biserici, cu criptele Sfintilor Martiri care au fost descoperite in Dobrogea pentru ca aici a fost o adevarata viata intensa in Hristos, o traire duhovniceasca aleasa. In 1036 a fost distrusa si cetatea Dervent. Dupa cateva secole bineinteles ca locurile unde se aflau Sfintele Cruci au devenit pustiite, Dobrogea fiind ocupata de Imperiul Otoman. Mosiile de-aici au revenit unui turc, Ahmet bei care era insarcinat si cu pazirea frontierei de Dobrogea si acest turc, auzind de puterea miraculoasa a Crucilor Sfinte le va ocroti si urmasii lui le vor venera timp de aproape cinci secole. El era un om foarte credincios.

Se spune ca in traditia acestei familii oamenii se increstinau pe ascuns pentru ca, bineinteles, la turci crestinismul era interzis si aceasta traditie de pastrare si venerare a Sfintelor Cruci in familia acestui pasa s-a facut pana pe la inceputul secolului al XIX-lea cand un descendent al lui Ahmet bei le va distruge. Va voi spune si cum au fost distruse Sfintele Cruci. Veneau foarte multi sclavi sa lucreze pe mosia acestui turc numai ca sa se poata atinge de Sfintele Cruci pentru a dobandi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Sfintele Cruci aduceau in familia acestui turc si foarte mult venit. Intr-o zi pe cand tatal era plecat cu treburile mosiei, el fiind un om foarte credincios, fiul sau, observand ca Sfintele Cruci sunt venerate de sclavii crestini, a poruncit supusilor sa traga cu calul, sa distruga bratele acestei Sfinte Cruci facatoare de minuni a Preotului. In acel moment cand bratele Crucii au fost spintecate el a fost doborat de pronia dumnezeiasca, a cazut si a murit iar batranului sau tata, plecat cu treburile mosiei, i-a fosttrasnit un cal de la trasura, moment in care intelege ca ceva rau s-a petrecut pe mosie. Ajuns aici afla despre marea nenorocire care s-a intamplat in familia lui, vesteste familiei lui ca n-o sa le mai mearga asa de bine cum le-a mers pana atunci si asa a fost. Un cutremur peste cinci ani ii va distruge mosia, un traznet ii va mistui hambarele iar molima ii va omori curtenii si familia ce se aflau prin preajma Sfintelor Cruci. Dupa alti cativa ani Dobrogea va iesi de sub tutela Imperiului Otoman iar locurile cu Sfintele Cruci devin din nou pustii. Dupa Razboiul de Independenta, Sfintele Cruci se redescopera in chip minunat si am sa va spun si un miracol care s-a intamplat cu aceste Sfinte Cruci purtatoare de har dumnezeiesc. Tanarul Ionica, ciobanas in satul Coslugea, din apropierea Sfintei Manastiri Dervent, se afla cu oile prin preajma Sfintelor Cruci. Ionica era surdomut din nastere. Ne dam si noi seama de aceasta mare suferinta pe care o avea. El fiind foarte obosit adoarme facandu-si capatai chiar bratele Crucii Sfinte a Preotului unde ne aflam noi acum. Si, printr-o descoperire dumnezeiasca, dupa putin timp, este trezit, auzind pentru prima data in viata lui tunetele de afara si oile care intre timp se indepartasera de el. Ne dam seama ce mare bucurie l-a cuprins! A sarutat Sfanta Cruce cu credinta, i-a multumit lui Dumnezeu pentru acest miracol. Nu se mai stia exact locul in care se afla Sfanta Cruce. Se auzise candva ca pe aceste locuri ar fi existat si alte Sfinte Cruci facatoare de minuni. Dar nu se mai stia locul exact. Asadar i-a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta mare minune si a zvonit despre aceasta la toti locuitorii din imprejurimi. Acest miracol a ramas inca viu in amintirea locuitorilor de pe aceste meleaguri dobrogene.”

„Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă” spunea în urmă cu mulţi ani protosinghelul Anastasie Negară unui curios venit să viziteze Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea „Crucii de leac”.

 În perioada împăratului roman Diocleţian, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii Dervent, au fost martirizaţi patru creştini. Identitatea lor nu este unoscută, însă s-au păstrat patru cruci de piatră care au puteri tămăduitoare, atât pentru trup cât şi pentru suflet.

 Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat iniţial la Dervent, una mare şi trei mai mici, după cum spune tradiţia „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.

Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Întrucât există obiceiul de a se dormi peste noapte lângă Sfânta Cruce, s-a renunţat la a se sluji în paraclisul în care aceasta se află, dar în mod curent se săvârşeşte aici Taina Sfântului Maslu şi se citesc rugăciuni pentru bolnavi. De-a lungul anilor, unii pelerini, dorind să posede fragmente din această sfântă relicvă, în elanul lor nechibzuit au ciobit-o în fel şi chip, motiv pentru care ea a fost acoperită cu o tablă nichelată frumos ornamentată, având reprezentată pe o faţă icoana Sfântului Apostol Andrei, iar pe cealaltă – Răstignirea Mântuitorului.

Se spune că aici zilnic, oameni în suferinţă se tămăduiesc prin rugăciune sau chiar prin simpla atingere. În timpul stareţului Anastasie Negară (1931-1932) s-au ţinut chiar dosare care cuprindeau mărturiile scrise ale celor vindecaţi aici, din păcate distruse de comunişti după închiderea mănăstirii în 1959, o dată cu numeroasele cârje şi bastoane lăsate de asemenea spre mărturie de cei care şi-au aflat în mod minunat tămăduirea.

Mănăstirea se află lângă satul Galiţa din judeţul Constanţa, în apropierea Dunării şi se poate ajunge din DN3 numai că la Silistra trebuie trecută Dunărea cu Bacul.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close