Home >> Stirile zilei >> UNDE FUGIM DE ACASA: LA CETATEA RASNOV

UNDE FUGIM DE ACASA: LA CETATEA RASNOV

Situata pe drumul Brasov-Rucar-Campulung, Cetatea Rasnov este una din cele mai bine pastrate cetati taranesti din Transilvania.

Cetatea Rasnov s-a numit “Cetate Taraneasca” deoarece principala ocupatie a constructorilor era agricultura. Cetatile taranesti au facut parte dintr-un sistem de aparare al localitatilor transilvanene expuse invaziilor.

Intrarea in Cetatea Rasnov.

Rasnovul este mentionat documentar pentru prima data in anul 1331, iar in Evul Mediu si in Epoca moderna se numara printre cele 12 sate ce formau districtul Brasov pomenit in documente la 1377. Dezvoltarea Rasnovului in secolului al XIII-lea a suferit o grea lovitura in urma invaziei tatarilor din anul 1241 cand tara Barsei a fost pustiita. Pentru a se apara impotriva invaziilor viitoare si impotriva incalcarilor nobililor feudali, locuitorii Rasnovului au ridicat pe varful unui deal din apropiere aceasta cetate de refugiu si aparare.

Un aspect important dat de asezarea Rasnovului, este acela ca armatele care invadau Transilvania prin pasul Bran, intalneau in calea lor Rasnovul, prima cetate pe acest drum in Tara Barsei. Singura sansa de supravietuire a locuitorilor din zona, inclusiv din Cristian, Ghimbav, era refugierea in cetatea Rasnov.

Prima mentiune a cetatii dateaza din anul 1335, cu ocazia unei noi navaliri a tatarilor cand a fost pustiita din nou tara Barsei, in afara de cetatea de pe Tampa si Cetatea Rasnovului care nu au putut fi cucerite.

Cetatea este alcatuita dintr-o incinta exterioara amplasata in fata zidului estic al cetatii, marginita de un zid fortificat si dotat cu un turn patrat si dintr-o incinta interioara care este inconjurata de zidurile si turnurile cetatii.

Amplasarea orasului Rasnov pe drumul comercial ce leaga Transilvania de tara Romaneasca i-a asigurat o dezvoltare economica timpurie. Asezarea a fost in primul rand un centru comercial de tranzit inca din 1427, cu drept de targ saptamanal acordat de regele Sigismund de Luxemburg si care si-a pastrat importanta vecinatatii Brasovului, cel mai mare centru comercial din sudul Transilvaniei in relatiile cu sud-estul Europei.

Cetatea Rasnov are un stil arhitectonic simplu, apropiat de constructia caselor obisnuite, adaptat cerintelor de fortificare, aerul medieval pastrandu-se si acum dupa 500 de ani de existenta. Ca material de fortificatii au fost intrebuintate piatra si caramida, inaltimea zidurilor este de 5 metri, iar latimea cea mai mare o prezinta zidul sudic care in unele locuri are un metru si jumatate.

 

Curtea interioara a cetatii Rasnov este brazdata de carari înguste, din piatra, ce serpuiesc printre casele acoperite cu tigla.

Zidurile, ca si turnurile, erau acoperite cu tigla pentru a preveni incendiile provocate de asediatori. Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care il inconjoara, fapt care imprima zidului cetatii profilul unei masive centuri zimtate.

Cetatea este alcatuita dintr-o incinta exterioara amplasata in fata zidului estic al cetatii, marginita de un zid fortificat si dotat cu un turn patrat, si dintr-o incinta interioara care este inconjurata de zidurile si turnurile cetatii.

 

Cetatea Rasnov.

Din trei parti, sud, vest si nord, zidurile sunt marginite de pante abrupte de circa 150m inaltime, foarte greu de urcat. Intreaga incinta superioara este aparata de turnuri exterioare grupate pe latura de nord si coltul de vest. Partea estica a cetatii era mai vulnerabila din punct de vedere al obstacolelor naturale, deoarece avea forma de sa usor de trecut. Pentru a intari capacitatea de aparare, cetatea prezinta in acest sector cele mai puternice fortificatii.

Laturile de vest, nord si est erau aparate de o galerie continua, doua anteforturi si sapte turnuri, iar pe latura de sud, mai abrupta, erau numai doua turnuri.

 

In interiorul Cetatii Rasnov se pastreaza ruinele a peste 30 de case menite sa-i adaposteasca pe locuitorii asezarii sau bunurile acestora.

Curtea interioara a cetatii este brazdata de carari înguste, din piatra, ce serpuiesc printre casele acoperite cu tigla. Felinare prinse în zidurile înalte si îngalbenite strajuiesc drumurile. In interiorul incintei se pastreaza ruinele a peste 30 de case menite sa-i adaposteasca pe locuitorii asezarii sau bunurile acestora. Din ele amintim scoala, capela si locuinta preotului.

O singura data cetatea a fost nevoita sa capituleze, pe vremea principelui Gabriel Batory, in anul 1612, din cauza lipsei de apa, deoarece trupele vrajmase au interceptat drumul spre un izvor tainuit din afara cetatii, de unde se aprovizionau cei din cetate.

Cetatea a “gazduit” in anul 1600 trupele lui Mihai Viteazu si pe sotia acestuia doamna Stanca dupa infrangerea de la Miraslau.

 

Cetatea Rasnov, curtea interioara. In interiorul cetatii exista Taverna, un mic restaurant unde se poate servi masa.

Cercetarile arheologice din 1970 si cele mai recente au descoperit in cetatea exterioara o capela dreptunghiulara cu absida semicirculara si se crede ca ar putea fi vorba de Capela Sf. Gheorghe pomenita in documente si databila, dupa cercetarea arheologica, in sec. XIV.

In interiorul cetatii turistii pot vizitamuzeul de arta feudal in care sunt expuse armuri , arme, galerii, mobilier de epoca, porturi specifice secolului dar si cateva obiecte mai neobisnuite pentru timpul nostru, dar comune in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, cum ar fi: o masca de tortura si un jug pentru transportarea prizonierilor. Iti poti incerca deasemenea priceperea in tirul cu arcul sau pe una din tintele din hartie. Se pot cumpara numeroase suveniruri , bijuterii din pietre semi-pretioase, obiecte de arta sau carti cu referire la istoria si traditiile locului.

Turistii care vor sa ofere ceva cetatii pot planta într-un mic scuar din curtea interioara un fir de trandafir. În schimb, numele sau va ramane scris pe o placuta, alaturi de floarea sadita.

 

Fantana din cetate, adanca de 146 de metri, asigura traiul populatiei din cetate pe termen lung, conferind un grad sporit de siguranta deoarece nu mai trebuia deschisa poarta pentru alimentarea cu apa a populatiei.

Legenda fantanii

Lipsa apei ducea la limitarea posibilitatii de rezistenta pe timp indelungat, de aceea, in 1625 s-a luat decizia saparii unei fantani in stanca pe care este ridicata cetatea.
Fantana din cetate, adanca de 146 de metri, a fost sapata intre 1625-1640, in acest ultim an ridicandu-se in cetate si o bisericuta.

Despre aceasta fantana exista si o legenda asemanatoare cu cea de la Castelul Corvinilor si anume, ca in timpul unui asediu, locuitorii au pus doi prizonieri turci sa sape o fantana in mijlocul cetatii pentru a fi lasati sa plece. Prizonierii au sapat fantana timp de 17 ani, timp in care au scris versete din Coran pe peretii acesteia. De fapt, ea a fost amenajata de mesteri sasi tocmiti de primaria Rasnovului. Fantana a fost utilizata pana in anul 1850, cand din cauza ruperii rotii a fost abandonata. Fantana asigura traiul populatiei din cetate pe termen lung, conferind un grad sporit de siguranta deoarece nu mai trebuia deschisa poarta pentru alimentarea cu apa a populatiei.

 

Zidurile, ca si turnurile, sunt acoperite cu tigla cu scopul de a preveni incendiile provocate de asediatori.

Scurt istoric

1335 – Prima atestare istorica a Cetatii Rasnov
1421 – Primul asediu al unei armate otomane asupra Cetatii Rasnov
1427 – Regele Sigismund de Luxemburg viziteaza Cetatea Rasnovului
1436 si 1441 – Au loc doua asedii ale cetatii de catre turci, dar nu o pot cuceri.
1600 – Mihai Viteazul si sotia acestuia s-au oprit aici dupa infrangerea de la Miraslau. El numeste Rasnovul ,,orasul domniei mele”.
1612 – Ramasi fara apa, aparatorii cetatii au fost nevoiti sa se predea in fata armatelor principelui Transilvaniei Gabriel Bathory, recunoscut ca un dusman al sasilor.
1625-1640 – Se sapa fantana in stanca din centrul Cetatii Rasnov
1658-1661 – Datorita invaziilor, rasnovenii stau vreme de trei ani in cetate
1659 – Se construieste capela din cetate
1718 – Cetatea a fost partial distrusa de un incendiu iar in 1802 a fost avariata de un cutremur.
1821 – In cetate se retrag refugiatii din tara Romaneasca (Miscarea revolutionara condusa de Tudor Vladimirescu)
1848-1849 – Localitatea fiind strabatuta atat de revolutionarii maghiari, ca si de trupele imperiale austriece, rasnovenii au preferat sa se refugieze in cetate, aceasta fiind si ultima misiune a cetatii ca loc de refugiu si aparare
1850 – Data fiind situatia politica si diminuarea rolului de aparare al cetatii, aceasta este parasita, devenind o ruina. In cetate era tinut un singur paznic, care avea sarcina de a anunta incendiile. Ultimele instalatii de aparare sunt retrase.

 

Biserica Evanghelica din Rasnov si Cetatea Rasnov.

Obiective Turistice in apropiere

Biserica Evanghelica se afla în centrul Rasnovului. A fost construita în secolul al XIII-lea, iar picturile murale dateaza din secolul al XVI-lea.

Castrul roman de la Cumidava: asezarea dacica este asezata pe teritoriul agricol al orasului Rasnov, la aproximativ 500 de metri de raul Barsa. Castrul roman descoperit aici a fost construit la începutul stapanirii romane, pentru a supraveghea caile de patrundere peste munti în tara Barsei. Cumidava este amintita între „orasele stralucite ale Daciei” de catre geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria.

Festivalul Ecvestru si Zilele Rasnovuluiau loc la începutul verii si este organizat de Primaria Rasnovului, în colaborare cu Consiliul Judetean Brasov. Au loc defilari ale calusarilor, demonstratii cu trasuri si cai, dresaj, totul asezonat cu dansuri si cantece populare.

 

Orasul Rasnov vazut de la Cetatea Rasnov.

Biserica Ortodoxa cu cimitirul eroilor: a fost construita în 1384 si gazduieste un mic muzeu.

Cheile Rasnoavei: aici puteti sa faceti bungee-jumping, coborari în rapel, sa conduceti un ATV sau sa va catarati.

Case sasesti vechi: pe multe dintre strazile Rasnovului veti întalni case ce au o vechime de 100-200 de ani.

 

Cetatea Rasnov.

Cum se ajunge?

Dupa ce ati intrat in orasul Rasnov, va trebui sa ajungi pe Bulevardul Unirii, pentru ca de aici, urcand in serpentine, sa popositi dupa circa 15 minute la portile cetatii.
Chiar de la intrare, poti admira intinderea sesului Barsei si crestele Muntilor Baiului si Bucegi.
Drumul este practiabil si cu masina, la baza cetatii existand si o parcare cu plata.

Program de vizitare Cetatea Rasnov:Zilnic 09:00-19:00
Taxa intrare: 10 lei – adulti, 5 lei – copii/elevi (max.18 ani), grupuri scolare 3 lei
Taxa fotografiat sau filmat : 5 lei
Fise pentru binoclu (dispus pe locul punctului de observatie al Cetatii)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close