Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> TI-AI CUMPARA O DACIE LOGAN ELECTRICA?!?!?! MASINA POATE AVEA O AUTONOMIE DE DEPLASARE DE 500 DE KM

TI-AI CUMPARA O DACIE LOGAN ELECTRICA?!?!?! MASINA POATE AVEA O AUTONOMIE DE DEPLASARE DE 500 DE KM

Cat costa si daca merita investitia avand in vedere cheltuielile de exploatare.

Acest Logan electric vine cu prețuri accesibile și promite o autonomie maximă mai bună decât cea oferită de Tesla Model S.

Mașinile electrice devin din ce în ce mai populare, iar tehnologia prinde din ce în ce mai mult la public, pe întregul mapamond. Condusul pe deplin economic este oferit și de câteva inițiative românești, cea mai nou și mai promițătoare la acest moment fiind cea a celor de la Prime Motors Industry.

Modelul de Logan electric realizat de către compania românească vine cu o autonomie mai mare decât ne-am aștepta: un singur ”plin” ne oferă până la 500km de condus, în comparație cu autonomia maximă a Tesla Model S, de 480 de kilometri. Distanța poate fi acoperită de pachetul de baterii de 45kWh, dar producătorii oferă și variante mai mici, de 11kWh și de 22kWh.

Ce este important, însă, de știut, este că testele au fost efectuate momentan doar în laborator, autonomia nefiind măsurată specific pe drumuri deschise.

Durata de viață a bateriei montate în acest Logan electric este de 25 de ani, iar compania oferă cumpărătorilor și 5 ani de garanție pentru aceasta. Bateria este făcută să lucreze în condiții meteo extreme, la temperaturi cuprinse între -30 și +50 de grade Celsius.

Noul Logan electric are ca scop oferirea de costuri cât mai reduse către șofer. Astfel, 6 lei, echivalentul a ceva mai mult de un litru de benzină premium, sunt suficienți pentru 100 de kilometri de condus. Cea mai mică baterie disponibilă, de 11kWh, oferă o autonomie de 125 de kilometri.

Prețul acestui Logan electric pornește de la 15.000 de euro, pentru variante cu baterie de 11kWh, ajunge la 18.000 de euro pentru pachetul de baterii de 22kWh și atinge plafonul 26.000 de euro pentru varianta cu cea mai mare baterie, de 45kWh. Producătorii mașinii așteaptă deja comenzi pentru acest Logan și susțin că omologarea nu reprezintă o problemă, deoarece Registrul Auto Român recunoaște modificările aduse autovehiculului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close