Home >> Cetateni >> TÂRGUL DE TURISM AL ROMANIEI 2018. O EDITIE DE MAI MARE ANVERGURA DECAT IN 2017

TÂRGUL DE TURISM AL ROMANIEI 2018. O EDITIE DE MAI MARE ANVERGURA DECAT IN 2017

Camera de Comerț și Industrie a României, a făcut anunțul potrivit căruia a XXXIX-a ediție a Târgului de Turism al României, cel mai mare eveniment autohton al industriei turismului, a fost deschisă joi, 22 februarie 2018, în noile spații expoziționale ale Romexpo, pavilioanele B1 și B2.

În deschiderea evenimentului, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a spus că ”aceasta este cea mai mare manifestare expozițională care are loc în aceste noi pavilioane”.

”Aceasta este cea mai mare manifestare expozițională care are loc în aceste noi pavilioane. Suntem mândri de lucrarea noastră (…), ne prezentăm la un alt standard de calitate în ceea ce înseamnă târguri și expoziții. Vă pot spune de asemenea că în această a XXXIX-a ediție a TTR avem ocupați 15600 mp, cu 2800 mp în plus față de ediția trecuta, avem 291 de expozanți, dintre care 88 străini și 203 români, cu un grad de internaționalizare de 30%, cu prezența a 14 țări și suntem mândri de această participare. Suntem și vom fi întotdeauna aproape de domeniul turismului, atât în calitatea de Cameră de Comerț a României, cât și în calitatea de organizator prin Romexpo”, a declarat Mihai Daraban.

La eveniment a venit și ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, care a subliniat faptul că principal sa misiune ca ministru al turismului este de a adduce această industrie printre principalii contribuitori la PIB.

”Trebuie în curând să avem o lege a turismului (…) care să reglementeze exact și clar toate obiectivele și targeturile. Această lege va simplifica ulterior și tot domeniul de acte normative pe care le avem și care, la momentul actual, este extrem de stufos și de greoi. Ne-am propus să avem până la jumătatea anului o strategie adaptată în turism și avem contacte deja cu Banca Mondială, o echipă de experți va veni să ne ajute în realizarea acestui target”!, a spus acesta.

Ministrul Turismului a punctat totodată și faptul că programul de guvernare este extrem de bun pe industria turismului, cu termene precise, precizând că de asemenea este foarte importantă promovarea pe plan extern, obiectiv pentru care ministrul a spus că până la finalul anului dorește să reînființeze centrele turistice externe.

Municipiul București a fost reprezentat în cadrul deschiderii TTR de către Sorin Chiriță, City Manager, Primăria Municipiului București:”Este unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui an de promovare a turismului în România. (…) Vă asigurăm că pentru noi (n.r. PMB) promovarea turismului este prioritară. Numai anul trecut am avut aproximativ 2 milioane de turiști în municipiul București, dintre care aproximativ 1.200.000 turiști străini.” Dl. Chiriță a menționat că București înregistrează o creștere a turismului, iar începând din acest an compania turistică a municipiului are un program de promovare a turismului, cu proiecte ce vor pune în valoare centrul cultural și istoric al capitalei: ”Ne dorim să dezvoltăm împreună cu CCIR și cu ministerul turismului cât mai multe programe de cel puțin anvergura acestuia și avem toată deschiderea către organizațiile profesionale din domeniul turismului”.

Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade, a spus că ”a venit momentul să realizăm că industria ospitalității este cea care ar putea să creeze bunăstare pentru întreaga țară. Dar pentru acest lucru, trebuie să convingem guvernanții, toți decidenții politici, să acorde interesul major turismului pentru a o ramură prioritară de dezvoltare a economiei. Trebuie să avem un acces mai facil la fondurile europene, să dezvoltăm mecanisme care să ne  permita atragerea lor, trebuie că turismului să fie împins în lista prioritară de investiții din fondul suveran de dezvoltare și investiții, trebuie să avem mai multe facilități care, în timp foarte scurt, se vor multiplica în economie”.

Ajuns la cea de-a XXXIX-a ediție, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare a celor mai interesante oferte și atracții turistice, atât din România, cât și din strainatate, incluzând: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventura. Din ofertele companiilor expozante nu lipsesc nici accesoriile și gadget-urile necesare în orice călătorie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close