Home >> Administratie publica >> SPRIJIN IMPORTANT DE LA GUVERN IN 2018 PENTRU TINERI PENTRU CONSTRUCTIA UNEI LOCUINTE

SPRIJIN IMPORTANT DE LA GUVERN IN 2018 PENTRU TINERI PENTRU CONSTRUCTIA UNEI LOCUINTE

Anul 2018 vine cu o serie de măsuri extraordinare mai ales pentru tineri, anunță specialiștii care au analizat proiectele guvernamentale.

Tinerii care vor să-și construiască o casă în acest an vor primi ajutor de la stat, conform legislației în vigoare, prin acordarea, la cerere, a unui teren gratuit.

Pentru a beneficia de teren gratuit, tinerii trebuie să îndeplinească anumite condiții, așa cum se întâmplă în cadrul oricărui program.

În primul rând, programul se adresează persoanelor care au între 18 și 35 de ani. Practic, terenul este acordat pentru folosință gratuită cât timp există casa de pe el, iar acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ.

E în vedere precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Suprafețele terenurilor solicitate vor fi acordate ținându-se cont de localitatea despre care este vorba.

Suprafața minimă ce poate fi atribuită este de 140 de metri pătrați, iar cea maximă de 300 de metri pătrați. În cazul orașelor, suprafețele variază între 250 și 400 de metri pătrați, iar în comune pot ajunge până la 1000 de metri pătrați.

Tinerii trebuie să depună o cerere pe care o găsesc în format tipizat la primăria localității unde vor să își construiască locuința.

Pe lângă cerere, trebuie să prezinte și o copie a certificatului de naştere, o copie a cărţii de identitate, o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe și o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close