Home >> Administratie publica >> Administratie publica locala >> SIMONA HALEP – CETATEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

SIMONA HALEP – CETATEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

Imagini pentru halep cetatean de onoare bucurestiSimona Halep (26 de ani), jucătoarea care începând de azi a revenit pe primul loc în clasamentul WTA, a primit distincția de cetățean de onoare al Capitalei din partea primarului general Gabriela Firea. 

Evenimentul a avut loc luni seară, la Teatrul Excelsior din București.

“Sunt foarte emoționată! Când mă aflu pe o astfel de scenă, e mult mai greu decât pe teren. Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru acest titlu. Este poate cel mai important pentru cariera mea.

Când am venit în București acum 10 ani, era un oraș străin, eu fiind din Constanța, dar azi, cu atât mai mult azi, pot să spun că numesc acest oraș acasă”, a declarat Simona Halep. 

La ceremonia organizată de Primăria Capitalei au mai fost prezenți George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, Ilie Năstase, Andrei Pavel, Virginia Ruzici și Bogdan Stelea.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei Simonei Halep a fost adoptat în octombrie 2017 de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, mai scrie sursa citată. 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close