Home >> Cultura >> SAMBATA, 2 SEPTEMBRIE, INCEPE FESTIVALUL “GEORGE ENESCU”

SAMBATA, 2 SEPTEMBRIE, INCEPE FESTIVALUL “GEORGE ENESCU”

Festivalul George Enescu 2017, cel mai mare eveniment de muzică clasică din țară, care este apreciat în lumea întreagă, începe sâmbătă, 2 septembrie.
Peste 3.000 de artiști români și străini vor urca pe scena festivalului în care va fi pusă într-o nouă lumină creația lui George Enescu. Festivalul George Enescu, aflat la a 23-a ediție, are loc în perioada 2 – 24 septembrie.
Spectacolul inaugural al Festivalului va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, la ora 19:30, la Sala Mare a Palatului. London Philharmonic Orchestra va avea alături Corul Filarmonicii “Geroge Enescu” şi Corul de Copii Radio, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.
În program este opera Oedipe, compusă de George Enescu. Potrivit organizatorilor, spectacolul are o distribuție de excepție: baritonul Paul Gay, în rolul titular, basul Sir Willard White în Tiresias, baritonul Christopher Purves (Creon), tenorul Graham Clark (Păstorul), başii Mischa Schelomianski (Marele Preot), In Sung Sim (Phorbas) şi Maxim Mikhailov (Străjerul), baritonul Boris Pinkhasovich (Teseu), tenorul Marius Vlad Butunoiu (Laios), mezzosopranele Ruxandra Donose (Iocasta) şi Ildiko Komlosi (Sfinxul), soprana Gabriela Iştoc (Antigona), mezzosoprana Felicity Palmer (Meropa).
Considerat unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai operelor lui Stravinsky, Vladimir Jurowski (foto) s-a născut în Moscova, în anul 1972. Este fiul dirijorului Mikhail Jurowski şi nepotul compozitorului de muzică de film Vladimir Mihailovici Jurowski. Şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Moscova şi le-a continuat la Universitatea de Muzică “Carl Maria von Weber” din Dresda şi la Academia de Muzică “Hanns Eisler”, după ce familia sa s-a mutat în Germania, în anul 1990. A primit lecţii de canto de la Semion Skigin şi de dirijat de la Rolf Reuter şi Sir Colin Davis.
Cu o zi înainte de începerea evenimentului, site-ul Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, nu poate fi accesat pentru că a fost atacat de hackeri, au anunțat organizatorii.
Programul complet al Festivalului George Enescu 2017 poate fi văzut aici, dar și pe site-urile unde încă se mai pot cumpăra bilete.
Festivalul George Enescu 2017. Ce concerte în aer liber au loc în Piața George Enescu, de lângă Atheneul Român
Cu prilejul festivalului, Primăria Capitalei prin ARCUB organizează o serie de concerte de muzică clasică în liber. Piața Festivalului are loc în perioada 2 — 10 septembrie, în Piața George Enescu, unde bucureștenii se vor bucura de concerte de muzică clasică live cu acces liber.
„În continuarea concertelor live, între 11 și 24 septembrie, publicul are ocazia să urmărească în Piața Festivalului transmisiunile în direct ale concertelor de la Sala Palatului. În aceeași perioadă, pe scena din Piața George Enescu vor avea loc zilnic, între orele 17 și 19, concerte și spectacole ale elevilor de la școlile de muzică din București și ale studenților de la Conservatoarele din țară”, a anunțat Primăria Capitalei, într-un comunicat.
Programul concertelor în aer liber poate fi accesat aici.
Potrivit organizatorilor, pe scenă vor urca muzicieni din Austria, Italia, Franța, Spania, Germania, Cehia și Venezuela. Artistul Alexandru Tomescu va urca pe scena amplasată în fața Atheneului Român, cu vioara Stradivarius Elder.
„De neratat în cele nouă zile de concerte live dedicate celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului George Enescu este și colaborarea unuia dintre cele mai vechi ansambluri muzicale din România, Filarmonica de Stat Sibiu, cu cel mai nonconformist dirijor al momentului, Cristian Lupeș”, conform aceleiași surse.
Orchestra Simfonică București deschide ediția din 2017 a Pieței Festivalului sub bagheta dirijorului francez Benoît Fromanger, care a concertat în 2013, în premieră, în America de Sud, în calitate de ambasador cultural al României.
Printre premierele ediției din 2017, spectacolul internațional de succes La Vida Loca prezintă cele mai îndrăgite cântece și dansuri latino americane intrepretate de Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles.
Alexandru Tomescu cântă în fața publicului din Piața George Enescu la vioara Stradivarius Elder — Voicu în acompaniamentul Sînzianei Mircea la pian și al argentinianului Omar Massa la bandoneon. Călătoria muzicală unică propusă de marele violinist român aniversează în 2017, 10 ani de concerte în cadrul Turneului Internațional Stradivarius.
În programul festivalului este și The Enescu Project, grupul de tineri muzicieni înființat cu scopul de a readuce în atenția publicului muzica de cameră compusă de George Enescu. Proiectul a fost creat anul trecut de violonista germană de origini române Alexandra Bartoi și a prezentat deja muzica maestrului în Europa și mai ales Germania.
Orchestra Metropolitană București dirijată de Daniel Jinga va fi prezentă în festival alături de renumiții tenori de talie internațională Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr cu un program de arii celebre.
În închiderea Pieței Festivalului din acest an, tânăra orchestră din Capitala Austriei, Sinfonietta Wien, aduce la București spiritul aristocratic vienez în concertul de închidere a Pieței Festivalului 2017, alături de dirijorul Cristian Nenescu, de soprana Rodica Vică și baritonul din Spania Marco di Sappia.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close