Home >> Sport >> S-AU TRAS LA SORTI MECIURILE DIN PRIMUL TURNEU DE MARE SLEM AL ANIULUI: AUSTRALIAN OPEN

S-AU TRAS LA SORTI MECIURILE DIN PRIMUL TURNEU DE MARE SLEM AL ANIULUI: AUSTRALIAN OPEN

Simona Halep, prinsă pe o jumătate infernală de tablou la Australian Open, pe care s-au strâns cele mai tari nume. Puştoaica de 17 ani pe care o înfruntă în primul tur e “cam ce am văzut la Serena şi la Venus Williams la vârste fragede”. Traseul complet al liderului mondial

Tabloul de simplu feminin pentru ediţia 2018 a Australian Open-ului este unul dezechilibrat. Toate cele patru jucătoare care au ocupat prima poziţie în clasamentul WTA în 2017 şi care sunt înscrise la primul turneu de Mare Şlem din noul sezon se află pe jumătatea superioară de tablou – Simona Halep, Garbine Mugururza, Karolina Pliskova şi Angelique Kerber. Pe jumătatea a doua – niciuna.

Dintre jucătoarele care au în palmares măcar un titlu de Mare Şlem pe suprafaţă rapidă, deci excluzându-le pe cele care s-au impus doar la Roland Garros, raportul este 4-3 pentru aceeaşi jumătate superioară: pe jumătatea inferioară au poposit Sloane Stephens – campioana surpriză de la US Open 2017, Sam Stosur – al cărui succes la New York a venit însă în 2011 şi Venus Williams – deţinătoarea a şapte trofee de Grand Slam, ultimul în 2008, în timp ce pe jumătatea superioară s-au strâns principalele “big hitters” care au făcut deranj în ultimii ani – Petra Kvitova, Angie Kerber, Garbine Muguruza şi Maria Şarapova,.

 

Întâlnire cu Destinul şi cu Destanee pentru Simona

Simona Halep deschide primul turneu de Mare Şlem pe care îl începe din postura de principală favorită împotriva unei sportive care prinde la limită Top 200, însă asta nu înseamnă că va avea meci uşor. Destanee Aiava (193 WTA) are doar 17 ani, este australiancă şi este prima reprezentantă a generaţiei 2000 care a jucat pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem (la Australian Open 2017). Reacţia de atunci a lui Destanee: “sunt puţin copleşită, dar o să-mi treacă“.

La doar 17 ani, Aiava a smuls deja multe “ai-ai-ai”-uri: în 2017 a învins-o pe Bethanie Mattek-Sands, la Brisbane, servind as la minge de meci şi i-a pus câteva probleme Svetlanei Kuznetsova – cedând cu 4-6, 3-6. Este aşteptată să ducă mai departe moştenirea jucătoarelor de culoare în circuitul WTA şi are aceleaşi arme ca Serena Williams.

Aiava a făcut primii paşi pe scena mare a tenisului ghidată de mama sa, Rosie Aiava. Părinţii săi sunt din Samoa, iar modelul său – Serena Williams. Una dintre cele mai intense amintiri ale lui Destanee, al cărui nume mai că-ţi vine să-l scrii Destineee… vine din 2009, când, din unul dintre ultimele rânduri ale Rod Laver Arena, a trăit cu pulsul la 180 finala câştigată cu 6-0, 6-3 de idolul său în faţa Dinarei Safina. Tatăl său deţine o sală de box şi kickboxing. Iar povestea ei este atipică şi se leagă de cea cu care este comparată: la cinci ani, Destanee a văzut la televizor un meci al Serenei şi, relatează ESPN, şi-a luat prin surprindere părinţii, când le-a spus: “Vreau să joc tenis, vreau să fiu numărul unu“. Părinţii s-au conformat, chiar dacă iniţial au ridicat din umeri – noi nu ştim nimic despre tenis.

La 11 ani, Aiava a fost inclusă în programul naţional dezvoltat de Tennis Australia, însă mama ei a rămas antrenorul numărul unu. “Este dură cu mine, iar asta cred că mă ajută mult. Nu am cum să mă las pe tânjală“, spune Destanee.

“Are multă forţă şi super calităţi atletice. Are mult potenţial. Dar, sunt destule fete cu potenţial. Cum va munci în următorii ani – aici se va face diferenţa”,
Svetlana Kuznetsova despre Desaree Aiava, după meciul direct din ianuarie  2017

“Destanee are forţa brută. Cam ce am văzut la Serena şi la Venus Williams la vârste fragede. Acest fizic solid o ajută la capitolul încredere, pentru că, efectiv, se poate lua la trântă cu oricine pe teren. Serviciul şi dreapta sunt loviturile ei”,
Nicole Pratt, care a pus umărul din partea Tennis Australia şi la ascensiunea Dariei Gavrilova

Capcane încă din turul doi şi ‘optimea morţii subite’ care va da, cel mai probabil, o semifinalistă

Traseul Simonei Halep se conturează astfel:

turul întâi: Destanee Aiava (Australia, 193 WTA, 17 ani)

turul doi:Eugenie Bouchard (Canada, 83 WTA) – care însă trebuie să întrerupă seria de zece înfrângeri consecutive la simplu, începută la New Haven, în octombrie 2017. ‘Genie’ a câştigat un singur set în tot acest timp. La pândă, pentru a profita: Oceane Dodin (Franţa, 87 WTA).

turul trei: Petra Kvitova(29 WTA, cap de serie 27). Dubla campioană de la Wimbledon a învins-o pe Simona în ultimul meci direct, 6-1, 6-2 la Wuhan, în 2016. Simona o conduce însă cu 3-1 la general, având două victorii în set decisiv

optimi: Ashleigh Barty (19 WTA, cap de serie 18). Jucătoarea numărul unu a Australiei a obţinut abia în 2017 primele două victorii la Australian Open. Camila Giorgitrebuie adăugată în ecuaţie, după un parcurs fabulos la Sydney – este în semifinale, după ce a jucat şi calificări, înşirând victorii la Sloane Stephens, Petra Kvitova şi Aga Radwanska, Tânăra Naomi Osaka (20 ani, 70 WTA) poate furniza şi ea o surpriză, bazându-se pe jocul ei în forţă, pe o secţiune pe care se mai află şi Elena Vesnina (cap de serie 16).

sferturi: Johanna Konta (9 WTA) – o conduce 3-1 pe Simona în meciurile directe, oficiale şi a câştigat de fiecare dată setul decisiv împotriva româncei. Karolina Pliskova (6 WTA), regina aşilor în WTA, este o altă variantă. Lucie Safarova (31 WTA) este, la 30 de ani, o jucătoare periculoasă, cu experienţă bogată.

semifinală: Muguruza (3 WTA) / Maria Şarapova (47 WTA) / Angelique Kerber (22 WTA). Aceste trei jucătoare se află pe o secţiune de tablou aferentă unei optimi de finală. Kerber este cea mai în formă sportivă în acest început de an, cu şapte victorii în şapte meciuri disputate – la adversare dintre cele mai puternice, din Top 50 – Venus Williams, Cibulkova, Safarova, Gavrilova sau Bencic. Şarapova a arătat la US Open, din postura de outsider, că poate face victime importante, chiar dacă la New York a terminat benzina şi nu a ajuns în semifinale. În cazul Muguruzei, există un semn de întrebare în ceea ce priveşte forma fizică, după ce a încheiat prin abandon ambele turnee disputate în ianuarie 2018. În cazul unor meciuri prea dure între aceste favorite clare, Caroline Garcia(cap de serie 8) ar putea profita – dacă îşi va regăsi forma de la Turneul Campioanelor.

finală: Venus Williams (5 WTA) / Caroline Wozniacki (2 WTA). Daneza are culoar favorabil, cu un prim test în turul trei – împotriva croatei Lucic-Baroni. Caroline nu şi-a mai regăsit însă cel mai bun tenis la Melbourne din 2012, când ajungea ultima dată în sferturi. În 2011 a jucat semifinală, însă recent nu a mai trecut de turul trei. Veterana Venus Williams are de apărat punctele aferente finalei din 2017, dar startul contra Belindei Bencic ar putea fi unul prea abrupt pentru ‘V’, dificil.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close