Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> ROMANII CASTIGA PUTIN SI CHELTUIE MULT PE MANCARE

ROMANII CASTIGA PUTIN SI CHELTUIE MULT PE MANCARE

Harta dezvoltării economice. În România, unu din şase lei câştigaţi lunar merge pe mâncare, printre cele mai mari ponderi din Europa.

Un român cheltuie lunar în comerţul cu dominantă alimentară 87 de euro, adică aproape 17% din salariu. Prin comparaţie, un neamţ alocă lunar pentru aceleaşi produse o sumă de două ori şi jumătate mai mare, însă are un salariul mediu net lunar de 2.300 de euro. Astfel, el cheltuie mai puţin de 9% pe mâncare şi produse similare.

Diferenţa dintre cele două state este dată de puterea de cumpărare. Pe de-o parte Germania este cea mai dez­voltată economie europeană, cu un salariul mediu net lunar de 2.300 de euro. Pe de altă parte, România este a doua cea mai săracă ţară din UE după Bulgaria, cu un salariu mediu net lunar de peste patru ori mai mic.

Pe de altă parte, preţurile nu sunt direct proporţionale cu salariul pe aceste pieţe, ba din contră, de multe ori sunt aliniate. La mâncare spre exemplu, în România, preţurile sunt cu circa 40% mai mici decât media UE. La alimentele de bază însă diferenţele de preţ sunt mai mari faţă de media UE pentru că aici lupta pe preţ este intensă. Local, retailerii realizează cele mai mari volume de vânzări la astfel de produse, iar marjele sunt minime. Deoarece acestea sunt primele produse aşezate în coşul de consum, de unde şi numele de produse de bază, preţul este important pentru consumator, astfel că există o luptă acerbă între retaileri. La produse de răsfăţ precum ciocolata sau cafeaua, preţurile sunt apropiate de cele din vest, iar la haine sau cosmetice sunt aliniate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close