Home >> Administratie publica >> PREMIERUL MIHAI TUDOSE LE DA DREPTATE MEDICILOR DE FAMILIE

PREMIERUL MIHAI TUDOSE LE DA DREPTATE MEDICILOR DE FAMILIE

Mihai Tudose, dupa noi discutii cu medicii de familie: Guvernul are deschidere pentru reducerea birocratiei si pentru majorarea fondurilor cabinetelor medicale

Premierul Mihai Tudose a avut luni, la Palatul Victoria, o noua runda de discutii cu reprezentantii medicilor de familie, in continuarea consultarilor incepute saptamana trecuta. Intr-un comunicat remis presei, Guvernul informeaza ca, in cadrul discutiilor, premierul si-a exprimat deschiderea pentru adoptarea unor masuri care sa solutioneze problemele semnalate de reprezentantii medicilor de familie, intre care reducerea birocratiei activitatii cadrelor medicale si cresterea fondurilor alocate functionarii cabinetelor medicale. 

De asemenea, precizeaza comunicatul, premierul Tudose a mentionat ca doreste sa rezolve pe termen lung problema lipsei medicilor de familie din zonele defavorizate.

„Premierul Tudose a subliniat ca la nivelul guvernului, in contextul elaborarii proiectului de buget pentru 2018, se are in vedere identificarea solutiilor pentru cresterea anvelopei financiare atat pentru serviciile medicale, cat si pentru cheltuielile legate de functionarea cabinetelor. In acest context, presedintele interimar al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Razvan Teohari Vulcanescu, a prezentat o propunere in vederea cresterii graduale a venitului cabinetului medical, aplicabila prin implementarea noului Contract-cadru, completata, ulterior, de fonduri suplimentare acordate prin rectificari bugetare”, se arata in comunicatul Guvernului.

Sursa citata aminteste ca propunerile premierului si presedintelui CNAS sunt raspuns la solicitarile reprezentantilor medicilor de familie, care au reiterat dificultatile cu care se confrunta, in special cele legate de finantarea cabinetelor medicale si birocratizarea activitatii medicilor de familie.

„Cu aceasta ocazie, medicii au inaintat prim-ministrului o propunere de contract-cadru pentru anul viitor, propunere ce urmeaza sa fie discutata cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si ai CNAS”, se precizeaza in comunicat.

„De asemenea, medicii solicita uniformizarea grilei de salarizare a medicilor de familie la acelasi nivel cu cea a medicilor din policlinici”, se mai arata in comunicat.

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Corina Silvia Pop, a mentionat ca medicii de familie pot beneficia inclusiv de fonduri europene nerambursabile, prin participarea la programele nationale de screening pentru populatie, derulate de Ministerul Sanatatii.

„Discutiile vor continua cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si ai CNAS pe marginea contractului-cadru si a protocoalelor clinice in vederea gasirii unei solutii in favoarea ambelor parti”, conchide comunicatul.

La intalnirea de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, ministrul finantelor publice, Ionut Misa, ministrul consultarii publice si dialogului social, Gabriel Petrea, presedintele  interimar al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Razvan Teohari Vulcanescu, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Corina Silvia Pop, si consilierul premierului pe sanatate, profesorul Florian Popa.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close