Home >> Politica >> PAS IMPORTANT PE CALEA LEGIFERARII MUNCII DE ACASA

PAS IMPORTANT PE CALEA LEGIFERARII MUNCII DE ACASA

Plenul Senatului a adotat, luni, proiectul de lege al Guvernului privind telemunca (teleworking), prin care angajatul va putea lucra de acasa.

Proiectul a fost adoptat cu 93 voturi „pentru”, un vot „impotriva” si 15 abtineri.

Potrivit proiectului transmis de Guvern, telemunca este „forma de organizare a muncii prin care salariatul, in mod regulat si voluntar, isi indeplineste atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o detine, in alt loc decat locul de munca organizat de angajator, cel putin o zi pe luna, folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor”.

De asemenea, legea prevede ca salariatul care isi desfasoara activitatea in conditiile descrise mai sus se numeste „telesalariat”.

„Activitatea de telemunca se bazeaza pe acordul de vointa a partilor si se prevede in mod expres in contractul individual de munca odata cu incheierea acestuia pentru personalul nou angajat sau prin act aditional la contractul individual de munca existent”, se mai arata in proiectul de lege adoptat de Senat.

Actul normativ mai prevede ca refuzul salariatului de a consimti la prestarea activitatii in regim de telemunca nu poate constitui motiv de modificare unilaterala a contractului individual de munca si nu poate constitui motiv de sanctionare disciplinara a acestuia.

Avand in vedere caracterul de flexibilitate a telemuncii, senatorii au prevazut ca, la solicitarea angajatorului si cu acordul in scris al telesalariatului cu norma intreaga, acesta din urma sa poata efectua munca suplimentara.

Senatul este prima camera sesizata in acest caz, urmand ca forul decizional sa fie Camera Deputatilor.

Guvernul a aprobat pe 9 august proiectul de lege privind munca la distanta care permite angajatului sa isi desfasoare activitatea acasa, prin intermediul Internetului si al telefonului, iar angajatorul economiseste in acest fel bani care ar fi altfel cheltuiti cu fonduri adminsitrative.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close