Home >> Sport >> NOUL STADION DIN CRAIOVA ESTE APROAPE GATA

NOUL STADION DIN CRAIOVA ESTE APROAPE GATA

Noul stadion din Craiova e aproape gata, va fi dat în folosinţă în cel mai scurt timp şi primul meci pe care-l va găzdui va avea loc la finalul lunii octombrie, dar marea surpriză e că arena ar putea să nu primească numele „Ion Oblemenco”.

După mai multe întârzieri şi termene depăşite, CS U Craiova e foarte aproape de momentul în care va debuta pe noua casă, iar evenimentul va avea loc în jurul datei de 25 octombrie, când stadionul va fi inaugurat de echipa lui Mangia cu un meci din Cupa României, în care va întâlni, cel mai probabil, o adversară din ligile inferioare.

Lia Olguţa Vasilescu, fostul primar al Craiovei, a vorbit despre situaţia stadionului şi a dezvăluit că noua arenă din Bănie ar putea primi numele unui sponsor, la fel ca stadioane din Vest, precum Allianz Arena: „Construcţia este aproape finalizată, numai că nu ştim când va fi primul meci, pentru că depinde de gazon. Nu s-a stabilit ce nume va purta noul stadion de fotbal din Craiova, este o decizie pe care trebuie să o ia primăria. Eu am spus că, dacă ar fi după mine, aş organiza o licitaţie pentru denumirea stadionului cu firmele mari, exact cum este în Occident. Cine vrea să dea denumirea acestui stadion, să plătească cheltuielile cu utilităţile. Ar fi un ajutor foarte mare şi pentru primărie, mai ales că numele de Oblemenco este înregistrat deja la OSIM de către familie”, a spus Olguţa Vasilescu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close