Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> NICIUN SCANDAL INTERNATIONAL FARA ROMANIA

NICIUN SCANDAL INTERNATIONAL FARA ROMANIA

Scandalul ouălelor contaminate ia amploare. De această dată, România este luată la ţintă şi i se aduc acuzaţii extrem de grave. O publicaţie din Franţa susţine că Fipronilul, substanța cu care au fost contaminate tone de ouă în mai multe tări din Europa, ar fi fost importat din România.

Publicația franceză Le Nouvel Observateur, spune că fipronilul a fost importat ilegal din România de doi cetățeni olandezi: Martin V.-d.-B. și Mathijs I. Importul s-a făcut prin compania Poultry-Vision, un distribuitor belgian de produse sanitare, care ulterior a vândut fipronilul crescătorilor de animale din Olanda și Belgia, sub denumirea de „DEGA 16. O mie de kilograme de ouă contaminate cu Fipronil au fost găsite într-un depozit din Timiş. Marfa, de provenienţă nemţească, a fost deja distrusă. Autoritățile române fac ample verificări la depozitele de ouă şi în fermele de creştere a păsărilor din toată ţară. Autorităţile de la noi au dat asigurări că marfa contaminată nu a ajuns în comerţ.

Insecticidul numit Fipronil este folosit, de regulă, pentru combaterea căpuşelor. Dacă este ingerată, substanţă poate rămâne mult timp în organism iar efectele ei sunt devastatoare. ”În multe ţări din Uniunea Europeană, din 2007- 2010, a fost interzis pentru a se folosi la animalele de la care se consumă carne sau produse. Toxicitatea la om este destul de redusă, dacă nu se ingeră pe cale orală.”, spune un toxicolog.

Reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat că 15 ţări europene au primit ouă contaminate cu Fipronil iar acestea ar fi ajuns inclusiv în Elveţia şi Hong Kong. Situaţia l-a determinat pe comisarul pentru sănătate să convoace în septembrie o întâlnire cu miniştrii din ţările afectate. Scandalul ouălor contaminate s-a aprins în Europa după ce în Olanda, Germania şi Belgia au fost descoperite produse cu urme de Fipronil. Numai în Danemarca s-au fi vândut 20 de tone de ouă contaminate cu insecticid. Iar magazine mari din Germania, Suedia, Elveţia, Olanda, Belgia şi Luxemburg au restras milioane de ouă de pe rafturi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close