Home >> Sport >> MONICA NICULESCU SI PARTENERA EI DIN TAIWAN AU FOST UMILITE IN FINALA FEMININA DE DUBLU DE LA WIMBLEDON. SCOR: 0-6, 0-6

MONICA NICULESCU SI PARTENERA EI DIN TAIWAN AU FOST UMILITE IN FINALA FEMININA DE DUBLU DE LA WIMBLEDON. SCOR: 0-6, 0-6

Monica Niculescu a vorbit despre finala de dublu feminin pierduta sambata noaptea la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

Reprezentanta noastra si partenera ei, Hao-Ching Chan, au fost invinse fara drept de apel de perechea rusa Ekaterina Makarova si Elena Vesnina, scor 0-6, 0-6, iar Monica da vina pe terenul de joc de pe arena centrala a complexului All England Tennis Club.

„Terenul, lent, mult mai lent decat ce-am jucat pana acum. Noi am tot jucat pe diverse terenuri, dar foarte lent mi s-a parut terenul si asta a schimbat putin jocul. Noi am incercat sa jucam cum am facut-o pana acum, sa ne bagam, dar fiind lent, a dat mult timp…”, a spus Monica.

Partida a inceput la ora locala 21:25 (23:25 ora Romaniei), cu trei ore de intarziere fata de ora programata initial, din cauza finalei de dublu masculin, care a durat aproape 5 ore. Din cauza acestei amanari, Monica a suferit si o intindere apoi la abdomen.

„Am asteptat foarte mult. Baietii nu mai terminau si m-am incalzit de mai multe ori, dar, vazand ca nu mai termina, spre sfarsit m-am incalzit asa, un pic si pe urma a trebuit sa intram foarte repede. Probabil nu m-am intins bine la abdomen sau nu m-am incalzit suficient de bine si… din pacate m-am intins”, a continuat aceasta.

„Au fost perete!”

Pe langa conditiile de joc si intarzierea mare, Monica recunoaste ca adversarele din finala au fost incredibile.

„Au jucat foarte bine. Foarte bine, au fost perete! Am mai jucat cu ele, dar niciodata nu au fost asa hotarate si solide”, a remarcat sportiva noastra in varsta de 29 de ani.

„Noi am luptat, am incercat, dar au fost foarte solide. O echipa tare, au mai jucat finale de Grand Slam, au mai pierdut finale de Slam, au fost in situatii de acest gen si s-au montat excelent azi. Au jucat perfect, inca de la inceput”, a conchis reprezentanta Romaniei.

Doar 56 de minute a durat finala dintre Monica Niculescu/Hao-Ching Chan si Ekaterina Makarova/Elena Vesnina.

Ca o comparatie, finala masculina de la dublu s-a incheiat dupa 4 ore si 39 de minute.

A fost prima finala de Grand Slam din cariera Monicai Niculescu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close