Home >> Administratie publica >> MINISTERUL TRANSPORTURILOR IA MASURI DE PROTECTIE PENTRU SIGURANTA CALATORILOR CU METROUL

MINISTERUL TRANSPORTURILOR IA MASURI DE PROTECTIE PENTRU SIGURANTA CALATORILOR CU METROUL

Montarea sistemelor de siguranta pentru calatorii care circula cu metroul ar putea incepe in trimestrul al doilea din 2018, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

Declaratia a fost facuta in cadrul audierilor din comisiile reunite de Buget-Finante, cu ocazia dezbaterii proiectului de buget al MT aferent anului viitor.

Potrivit ministrului, in zilele urmatoare, va fi prezentata suma necesara pentru achizitia si montarea unor astfel de sisteme, urmand sa se apeleze la fondurile europene nerambursabile.

“In cursul acestei saptamani – pentru noi saptamana se incheie duminica noaptea – vom prezenta suma de care avem nevoie, o vom identifica categoric ca si finantare in fonduri europene nerambursabile si vom merge la banci pentru a lua cofinantarea.

Deci este o preocupare foarte urgenta a noastra de a identifica sumele necesare pentru a monta aceste sisteme. Estimez ca, incepand cu trimestrul II al anului 2018, vom incepe sa montam si asemenea sisteme”, a spus seful de la Transporturi, raspunzand unei intrebari in acest sens venite de la presedintele Comisiei pentru Buget-Finante din Senat, Eugen Teodorovici, care este si presedinte de sedinta.

Astfel, Eugen Teodorovici l-a intrebat pe Felix Stroe daca are in vedere montarea unui posibil sistem de siguranta pentru calatorii Metrorex, macar in statiile aglomerate.

“Am avut o discutie foarte aplicata cu conducerea Metrorex. Evident ca asemenea lucruri (uciderea unei fete la metrou – n.red.) nu ne pot lasa indiferenti si am discutat un program si un complex de masuri care sa sporeasca securitatea cetatenilor pe timpul cat se afla in statiile de metrou.

Vorbim aici nu numai de masurile pasive, camere de luat vederi etc, vorbim si de masuri proactive. Am stabilit sa intensificam si sa marim numarul de patrule in statiile de metrou, care sa vegheze la siguranta calatorilor. Si, bineinteles, am luat in discutie acest sistem care are doua probleme.

Este simplu si este usor de realizat din punct de vedere al opririi trenului exact acolo unde trebuie sa opreasca. Exista asemenea sisteme in care nu sunt decat usi care se deschid automat doar in dreptul usilor vagonului de metrou, celalalt, segmentele care sunt intre usile de metrou sunt din geam securizat si nu pot fi depasite.

Insa aceste sisteme, pe langa costurile pe care le implica si pe care cautam sa le identificam, vor afecta din pacate pentru ceva timp si statiile de metrou.

Pentru ca aceste sisteme sa fie montate, vor fi intrerupte temporar statiile de metrou. Deci avem doua inconveniente”, a raspuns Stroe.

O tanara a murit, marti seara, dupa ce a fost impinsa de o femeie pe linia de metrou in statia Dristor 1.

Magdalena Serban, femeia de 36 de ani care a impins-o, fusese implicata, cu cateva ore inainte, intr-un incident cu o alta tanara, pe care a impins-o spre linia de metrou in statia Costin Georgian, insa aceasta nu a patit nimic.

Magdalena Serban a fost arestata preventiv pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close