Home >> Administratie publica >> IOHANNIS JOACA TARE

IOHANNIS JOACA TARE

Preşedintele ţine în şah puterea cu referendumul pe justiţie. Mesajul transmis PSD-ALDE de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu a renunţat la ideea referendumului pe tema justiţiei şi critică pachetul de legi ajuns în Parlament şi asumat de PSD şi ALDE, acuzând o manieră netransparentă de legiferare.

„Voi fi foarte activ în acest proces legislativ şi voi face uz de toate prerogativele prezidenţiale. (…) Sunt dispus să folosesc absolut toate pârghiile şi prerogativele prezidenţiale pentru a interveni în acest proces în sensul păstrării independenţei justiţiei. Tot ce este posibil şi legal şi constituţional poate şi va fi folosit de mine. Acum nu o să vă dau detalii fiindcă ele ţin totuşi de strategia mea politică”, a declarat şeful statului, întrebat dacă referendumul anunţat în iarnă mai este o opţiune.

Iohannis a criticat noul pachet legislativ adus în dezbatere publică de ministrul Tudorel Toader, despre care a spus că a reuşit să demonstreze „că se poate şi mai netransprarent şi mai neclar, şi mai incert decât până acuma”.

„Niciodată n-am avut, până acum, o astfel de procedură viciată de legiferare. Un pachet de legi asumat de ministru, cerut avize, toate negative, nu se lasă ministrul, se duce fără să aibă drept de iniţiativă în Parlament, îşi dă fizic proiectele din mână. Parlamentari din coaliţie iau aceste proiecte şi le prezintă că şi cum le-ar fi creat acasă şi acum avem iniţiativa parlamentară. Aşa nu se legiferează”, a spus preşedintele.

Referindu-se punctual la prevederile din actele normative, şeful statului a spus, „ca opinie a persoanei Klaus Iohannis”, că „Inspecţia Judiciară trebuie să rămână la CSM”.

„În Constituţie, scrie sec «CSM este garantul independenţei Justiţiei». De unde concluzionăm, simplu, că Inspecţia trebuie să fie tot acolo. (…) Argumentele vehiculate că oamenii nu s-ar înţelege acolo (la CSM – n.r), că unii au o părere, acestea sunt detalii care se pot remedia uşor. Principiul este bine ancorat în Constituţie şi e simplu: CSM reprezintă Justiţia, nu Parlamentul. Parlamentul creează legislaţia, CSM o aplică”, a spus Iohannis.

Pe de altă parte, referindu-se la abuzul în serviciu, şeful statului a declarat că în opinia sa nu e nevoie de prag . „Aud tot felul de teorii în spaţiul public şi nu pot să nu spun că mă tem de ciopârţitul legislatiei în vigoare. Mă gândesc la mult-vehiculatul prag. Nu cred că trebuie să existe prag valoric pentru a defini abuzul în serviciu. E nevoie de o discucţie aprofundată cu bună-credinţă, ori chiar această bună-credinţă e greu de văzut în toată dezbaterea”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close