Home >> Administratie publica >> Administratie publica locala >> INTERES MAJOR PENTRU COPIII DIN SECTORUL 3

INTERES MAJOR PENTRU COPIII DIN SECTORUL 3

Primăria Sectorului 3 informează că începând de luni, 4 septembrie, s-au  deschis patru creșe aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Creșele au ca misiune asigurarea de servicii de îngrijire și supraveghere a copiilor cu vârsta până la trei ani, precum şi dezvoltarea de programe adecvate nevoilor, potenţialului şi particularităţilor acestora.

Menționăm că în subordinea DGASPC Sector 3 funcționează cinci creșe, după cum urmează:
– Creșa „Ghiocelul” – capacitate: 90 de locuri
– Creșa „Greierașul” – capacitate: 135 de locuri
– Creșa „Trapezului” – capacitate: 80 de locuri
– Creșa „Potcoava” – capacitate: 255 de locuri
– Creșa „Titan” – capacitate: 245 de locuri (își desfășoară activitatea în trei puncte).

Creșa Titan din al. Lunca Bradului nr. 1 va putea primi copiii cel târziu pe 18 septembrie, deoarece complexitatea lucrărilor de igienizare și de reparații curente nu a permis deschiderea pe 4 septembrie.

Reamintim că în cursul lunii august creșele de pe raza Sectorului 3 au fost închise, pentru că s-au executat lucrări de igienizare și de reparații curente, astfel încât copiii să beneficieze de spații curate și adecvate desfășurării activităților de educație timpurie și îngrijire socio-medicală.
Informații suplimentare se pot obține la sediul DGASPC Sector 3 (str. Parfumului nr. 2-4), pe site-ul www.dgaspc3.ro sau la numerele de telefon 0372.126.100 și 021.341.07.13.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close