Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> INTELIGENTA OAMENILOR – UN SUBIECT INSUFICIENT CERCETAT

INTELIGENTA OAMENILOR – UN SUBIECT INSUFICIENT CERCETAT

Cercetătorii au descoperit trăsătura cea mai importantă a creierului oamenilor inteligenţi.

Creierul persoanelor inteligente este mai interconectat.

Diferenţele de inteligenţă între oameni au fost atribuite până în prezent diferenţelor dintre diferite regiuni ale creierului. Cu toate acestea, creierul oamenilor inteligenţi este, de asemenea, interconectat diferit faţă de cel al persoanelor mai puţin inteligente, arată nou studiu al Universităţii Goethe din Frankfurt.

La persoanele inteligente, anumite regiuni ale creierului sunt implicate mai mult în fluxul de informaţii între regiunile creierului, în timp ce alte regiuni ale creierului sunt mai puţin implicate, arată studiu citat de Science Daily.

Diferenţele în abilităţile cognitive – şi diferenţele care rezultă, de exemplu, în succesul academic şi carierele profesionale – sunt atribuite într-o măsură considerabilă diferenţelor de inteligenţă.

Un studiu publicat în revista Scientific Reports arată că aceste diferenţe merg mână în mână cu diferenţele de interconectare între diferitele părţi ale creierului.

Kirsten Hilger, Christian Fiebach şi Ulrike Basten de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Goethe din Frankfurt au folosit scanări funcţionale RMN ale creierului de la peste 300 de persoane şi le-au coroborat cu analiza inteligenţei acestor voluntari.   Regiunile inteligenţei din creier   Deja în 2015, acelaşi grup de cercetare a publicat un meta-studiu în jurnalul „Intelligence”, în care au identificat regiuni ale creierului – printre care cortexul prefrontal-  a căror activare diferită este asociată cu diferenţele de inteligenţă. Până de curând, nu a fost posibil să se examineze modul în care aceste „regiuni de inteligenţă” din creierul uman sunt interconectate.

Creierul funcţionează ca o reţea socială

La începutul acestui an, echipa de cercetare a raportat că, la persoanele mai inteligente, două regiuni ale creierului implicate în prelucrarea cognitivă a informaţiilor relevante legate de sarcini  sunt conectate mai eficient la restul creierului. O altă regiune a creierului, zona de joncţiune dintre cortexul temporal şi parietal, care a fost legată de protejarea gândurilor împotriva informaţiilor irelevante, este mai puţin legată de restul reţelei creierului. „Diferitele încorporări topologice ale acestor regiuni în reţeaua creierului ar putea facilita identificarea de către persoane mai inteligente a unor informaţii importante şi irelevante – ceea ce ar fi avantajos pentru multe provocări cognitive”, spune Ulrike Basten, cercetătorul principal al studiului.

În studiul lor actual, cercetătorii iau în considerare faptul că creierul este organizat funcţional în module. „Acestea funcţionează similar cu o reţea socială care constă din mai multe sub-reţele (de exemplu, cum este familia şi cercul de prieteni). În cadrul acestor sub-reţele sau module, membrii unei familii sunt mai puternic interconectaţi decât cu alte familii sau cu cercurile de prieteni.

Creierul nostru este organizat funcţional într-un mod foarte asemănător: Există sub-reţele de regiuni ale creierului – module – care sunt mai puternic interconectate între ele în timp ce au legături mai slabe cu regiunile creierului din alte module. Am analizat dacă rolul anumitor regiuni ale creierului pentru comunicare în interiorul şi în cadrul modulelor creierului variază în funcţie de diferenţele individuale ale inteligenţei”, susţine cercetătorul.

Inteligenţa, o predispoziţie biologică

Studiul arată că, în cazul persoanelor mai inteligente, anumite regiuni ale creierului sunt în mod clar mai implicate în schimbul de informaţii între diferitele sub-reţele ale creierului, pentru ca informaţiile importante să fie comunicate rapid şi eficient. Pe de altă parte, echipa de cercetare a identificat, de asemenea, regiunile creierului care sunt mai puternic deconectate de la restul reţelei în cazul oamenilor mai inteligenţi. Acest lucru poate conduce la o mai bună protecţie împotriva informaţiilor irelevante.

„Presupunem că proprietăţile de reţea pe care le-am găsit în mai multe persoane inteligente ne ajută să ne concentrăm mental şi să ignorăm sau să blocăm informaţiile irelevante şi potenţial distrăgătoare”, spune Basten.

Cauzele acestor asociaţii rămân o chestiune deschisă în prezent. „Este posibil ca, din cauza predispoziţiilor lor biologice, unii indivizi să aibă dezvoltate reţele din creier care favorizează comportamentele inteligente sau sarcinile cognitive mai dificile.

Cu toate acestea, este la fel de probabil ca utilizarea frecventa a creierului pentru sarcinile cognitiv provocatoare poate influenţa pozitiv dezvoltarea reţelelor din creier. Având în vedere ceea ce cunoaştem în prezent despre inteligenţă, se pare că este foarte probabil să interacţioneze ambele procese”, concluzionează Basten.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close