Home >> Administratie publica >> INCEPE CONSTRUCTIA CELUI MAI MARE POD DIN ROMANIA SI AL CINCILEA DIN EUROPA

INCEPE CONSTRUCTIA CELUI MAI MARE POD DIN ROMANIA SI AL CINCILEA DIN EUROPA

Asocierea Astaldi S.P.A. – Ihi Infrastructure Systems Co. Ltd. a fost declarata, vineri, castigatoarea contractului pentru proiectarea si executia podului suspendat peste Dunare, in zona Braila, lucrare cu o valoare de aproape doua miliarde de lei, fata, TVA, considerata cel mai amplu proiect de infrastructura din ultimii 27 de ani.

Potrivit Ministerului Transporturilor, valoarea contractului este de 1.995.932.260,25 lei, fara TVA. Durata contractului, care va fi semnat dupa expirarea perioadei legale de depunere a contestatiilor, este de 48 de luni din care 12 luni proiectare si 36 luni executie.

Perioada de garantie a lucrarilor va fi de 120 luni.

Asocierea ASTALDI S.p.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD. va trebui sa proiecteze si sa construiasca, potrivit contractului, Podul suspendat, care reprezinta principala structura a proiectului, doua viaducte de cate 110 metri lungime, un drum principal cu o lungime de 19,095 kilometri si un drum de legatura cu DN 22 (Smardan – Macin), in lungime de 4,328 kilometri.

Proiectul este cuprins in Master Planul General de Transport al Romaniei si face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investitii Teritoriale Integrate), finantabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritara 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient”.

„Dupa ce va fi construit, Podul suspendat de la Braila se va numara printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrala, 1.120 metri”, anunta Ministrul Transporturilor.

Podul suspendat, va avea o lungime totala de 1.974,30 metri, o deschidere centrala de 1.120 metri si doua deschideri laterale de 489,65 si 364,65 metri.

Gabaritul pe verticala al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundatii maxim, indeplinind astfel criteriile de navigatie pe Dunare.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal si tiranti verticali de legatura intre tablier si cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate in teren si sunt localizate in afara digurilor Dunarii.

Latimea totala a podului suspendat de la Braila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22 de metri si va fi alcatuita din 4 benzi de circulatie de cate 3,50 metri latime fiecare, 4 benzi de incadrare de cate 0,5 metri latime, doua acostamente de 1,50 metri latime si o zona mediana cu latimea de trei metri.

La acestea se adauga, de o parte si de alta, doua benzi aditionale pentru trafic pietonal, biciclete si intretinere, trotuarele avand latimi de cate 2,80 metri fiecare.
Podul suspendat va fi pozitionat intre km 4+596,10 si km 6+570,52, pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la kilometrul 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).

Drumul principal Braila – Jijila va avea o lungime de 19,095 Kilometri si va fi prevazut cu doua benzi de circulatie pe sens, benzi de incadrare, acostamente, zona mediana si zona de parapete, pana la km 7+940.

Drumul de legatura cu DN22 Smardan – Macin, cu o lungime de 4,328 km, va fi prevazut cu o banda de circulatie pe sens. Acest drum urmeaza sa porneasca de la km 7+940 al drumului principal (Braila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 (Smardan-Macin).

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close