Home >> Stirile zilei >> HAI IN BUCATARIE SA PREGATIM O PLACINTA CU MERE FRAGEDA SI PARFUMATA

HAI IN BUCATARIE SA PREGATIM O PLACINTA CU MERE FRAGEDA SI PARFUMATA

Foarte frageda si aromata, pe scurt, absolut delicioasa, placinta cu mere este, cu siguranta, o placinta pe placul tuturor. Exista numeroase retete pentru placinta cu mere dar, dintre toate, reteta aceasta cu aluat fraged cu unt si smantana, atat de fraged ca ti se topeste in gura, este de departe preferata mea. Este combinatia perfecta de arome si texturi.
Aluatul este foarte usor de preparat si, fiind un aluat moale, se lucreaza foarte usor cu el. Il puteti folosi pentru a prepara si alte placinte cu umpluturi dulci sau sarate dar, in cel din urma caz, nu mai folositi zahar (sau puneti foarte putin) si mariti putin cantitatea de sare.
In ceea ce priveste umplutura pentru placinta cu mere, puteti folosi o cantitate mai mare de mere (spre 2 kg) dar placinta va iesi mai inalta. Cantitatea de zahar pentru umplutura o ajustati dupa gust si in functie de cat de dulci sunt merele pe care le folositi. Nu este necesar sa adaugati pesmet sau gris in umplutura dar va trebui sa lasati merele sa scada bine cand le caliti. 
Noua ne place foarte mult placinta cu mere si singura mea problema este ca nu ne mai putem opri din mancat. 
La fel de buna este si prajitura turnata cu mere :).
Pentru a coace placinta cu mere am folosit o tava de 25/35cm. 

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta placinta cu mere

Pentru aluat: 
– 500-550gr faina 
– 200gr unt moale 
– 100gr smantana 
– 1 ou 
– 150gr zahar 
– 1 pliculet de zahar vanilat 
– 10gr praf de copt 
– un praf de sare 
Pentru umplutura : 
– 1.2-1.3kg mere 
– 3 linguri de zahar (sau dupa gust) 
– 1 lingurita cu varf de scortisoara 

Mod de preparare reteta placinta cu mere

Am preparat mai intai umplutura pentru placinta cu mere pentru ca trebuie lasata la racit. Am spalat merele, le-am dat pe razatoarea mare cu tot cu coaja si le-am pus la calit intr-o tigaie incapatoare impreuna cu 3 linguri de zahar.

Pe parcurs puteti sa mai adaugati zahar daca credeti ca este necesar. Am lasat merele sa scada bine si, dupa ce am oprit focul, am adaugat si o lingurita cu varf de scortisoara. Am lasat merele sa se raceasca si m-am ocupat de aluat.

Am pus intr-un bol untul moale, zaharul si zaharul vanilat si am frecat pana untul a capatat un aspect cremos. Am adaugat apoi oul si, dupa ce l-am incorporat, am adaugat si smantana. Am amestecat ca sa se omogenizeze.

Am adaugat apoi faina amestecata cu praful de copt si un praf de sare, treptat, amstecand in acelasi timp cu o lingura de lemn. Cand nu am mai putut amesteca cu lingura, am inceput sa framant aluatul cu mana, adaugand si restul de faina. Daca este necesar puteti sa mai adaugati putina faina. Trebuie sa obtinem un aluat nelipicios (care se desprinde de pe mana).

Aluatul astfel preparat l-am impartit in 2 parti egale. Am pastrat o bucata de aluat iar pe cealalta am pus-o deoparte. Bucata de aluat pastrata am asezat-o pe suprafata de lucru presarata cu faina si am intins o foaie pe dimensiunile tavii (25/35cm).

Am asezat in tava foaia pentru placinta cu mere si am mai aranjat-o apasand-o cu mana. Aluatul este moale si se poate aranja cu usurinta. Intre timp se racisera si merele si le-am asezat uniform in tava peste prima foaie de placinta.

Am luat apoi si cea de-a doua bucata de aluat si am intins cu sucitorul cea de-a doua foaie pentru placinta cu mere. Am asezat apoi aceasta foaie peste umplutura de mere si am mai aranjat-o cu mana ca sa fie umplutura complet acoperita.
Acum tot ce mai avem de facut este sa punem placinta cu mere in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de 30-35 de minute.  

Dupa ce am scos placinta cu mere din cuptor am lasat-o sa se racoreasca un picut, am pudrat-o cu zahar si am portionat-o. 

Este, cu siguranta, cea mai buna placinta cu mere si sper din suflet sa incercati si voi aceasta reteta :). 
Spor la gatit si pofta buna!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close