Home >> Eveniment >> EVENIMENTELE CELE MAI IMPORTANTE ALE ANULUI 2017: EVENIMENTELE LUNII IUNIE

EVENIMENTELE CELE MAI IMPORTANTE ALE ANULUI 2017: EVENIMENTELE LUNII IUNIE

1 iunie:
– Președintele american Donald Trump anunță retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
– Nicuşor Dan își anunţă oficial demisia din USR.

2-11 iunie:
– A 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

3 iunie:
– Real Madrid CF reușește să câștige pentru a 12-a oară Liga Campionilor, învingând în finală formația italiană Juventus Torino cu scorul de 4–1.
– Într-un atac terorist din Londra sunt ucise 7 persoane și cel puțin 48 sunt rănite după ce o camionetă a intrat în trecători pe London Bridge, iar trei bărbați au înjunghiat oameni pe străzi și în baruri. 

5 iunie:
– Muntenegru devine oficial cel de-al 29-lea stat membru al NATO, limita sudică a alianței desfășurându-se astfel din Portugalia până la granița turco-siriană.
– Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Bahrain au rupt relațiile cu Qatar-ul acuzat că  susține unor grupuri teroriste islamice.

6 iunie
– Președintele PSD Liviu Dragnea neagă o posibilă remaniere a lui S. Grindeanu
– Premierul Grindeanu declară că nu sunt bani în buget pentru achiziţia de ambulanţe, şi că aşteaptă de la ministrul Sănătăţii şi de la şeful IGSU soluţii pentru finanţare.

7 iunie
– Prim-ministrul Grindeanu ajunge  la Paris, unde participă la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA).

8 iunie:
– Alegeri generale anticipate în Regatul Unit. Partidul Conservator, aflat la putere și condus de Theresa May, pierde majoritatea absolută în Parlament.
– Laura Codruţa Kovesi anunţă că nu se prezintă la comisia parlamentară.

9 iunie:
– Aflat într-o vizită oficială de șase zile în USA, președintele Klaus Johannis se întâlneşte cu președintele Donald Trump la Casa Albă. La finalul discuțiilor, care au durat 45 de minute, cei doi oficiali susțin o declarație de presă comună. 

10 iunie-7 iulie:
A 54-a ediție a Turului Ciclist al României.

14 iunie:
– Comitetul Executiv al PSD votează în unanimitate retragerea sprijinului politic pentru guvernul Grindeanu.
– Premierul anunță că refuză să își dea demisia.
– Circa 50 de oameni manifestează, seara, în Piața Victoriei, în sprijinul premierului S. Grindeanu
– Organizațiile PSD din Timiş, Caraş Severin şi Iași îl susțin pe premierul S. Grindeanu.
– Într-un incendiu major la Grenfell Towers, din nord-vestul Londrei, au murit 79 persoane și cel puțin 79 sunt rănite. 

15 iunie:
– Toți miniștrii cabinetului Grindeanu, cu excepția premierului și a ministrului Comunicatiilor, își depun demisiile. Conducerea PSD votează în unanimitate excluderea lui Sorin Mihai Grindeanu din partid și depunerea unei moțiuni de cenzură.
– Victor Ponta este desemnat secretar general al Guvernului în locul lui Mihai Busuioc
– Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunță că secția pentru judecători din cadrul CSM a aprobat cu unanimitate de voturi încetarea detaşării tuturor judecătorilor din cadrul Ministerulu Justiției, începând cu data de 15 iulie.

16 iunie:
– La Congresul PNL de la Romexpo, Ludovic Orban este ales președintele partidului. 

18 iunie:
– Inregistrari din interiorul DNA o relevă pe Laura Kovesi cum ordona subalternilor să facă dosare penale premierului.
– Alegeri legislative în Franța, al doilea scrutin. Partidul lui Emmanuel Macron, En Marche, câștigă cu un scor zdrobitor alegerile.
– În cadrul Consiliului Național de Coordonare (CNC) Robert Sighiartău este ales secretar general al Partidului Național Liberal. Cei patru prim-vicepreședinți sunt: Ilie Bolojan pe strategii politice, Raluca Turcan pentru comunicare, Iulian Dumitrescu mediul de afaceri și societate civilă şi Mircea Hava relații internaționale.

19 iunie:
– Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu cancelarul Angela Merkel şi susţine o conferinţă de presă comună.

21 iunie:
– Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu trece cu 10 voturi împotrivă.
– Doar premierul S. Grindeanu, ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, şi secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, s-au aflat în banca guvernamentală.

22 iunie:
– ÎCCJ respinge definitiv arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță, cerută de DNA și contestată de fostul deputat aflat sub control judiciar în Serbia.

26 iunie:
– Preşedinte Iohannis declară, după consultările cu partidele politice parlamentare, că îl desemnează prim-ministru pe Mihai Tudose.

27 iunie:
– CSM anunță că „Ziua Justiției 2017” nu se va mai desfășura, din lipsă de fonduri.

28 iunie:
– Guvernul Mihai Tudose – Viceprim-miniştrii: Marcel Ciolacu, Sevil Shaideh (Dezvoltare Regională) şi Graţiela Gavrilescu (Mediu). Miniştrii: Carmen Dan (Afaceri Interne), Mihai Fifor (Economie), Ionuţ Mişa (Finanţe), Ilan Laufer (IMM-uri şi Mediu de Afaceri), Victor Negrescu (Afaceri Europene- Rovana Plumb (Foduri Europene- Liviu Pop (Educaţie), Tudorel Toader (Justiţie), Florian Bodog (Sănătătate), Teodor Meleşcanu (Afaceri Externe) (ALDE) Toma Petcu (Energie) (ALDE) Adrian Ţuţuianu (Apărare), Doina Pană (Ape şi Păduri), Petre Daea (Agricultură), Lia Olguţa Vasilescu (Muncă), Răzvan Cuc (Transporturi), Lucian Şova (Comuncaţii), Lucian Romaşcanu ( Cultură), Viorel Ilie (Relaţia cu Parlamentul) (ALDE) Andreea Păstârnac (Românii de Pretutindeni), Mircea Dobre (Turism), Marius Dunca (Tineret).
– Deputatul Victor Ponta demisionează din funcția de secretar general al Guvernului. Decizia de eliberare din funcție este semnată de S. Grindeanu.

29 iunie:
Guvernul Tudose primeşte votul de investitură în Parlament.

30 iunie
– Codruţa Kovesi solicită CSM revocarea din funcţie a procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga. Cererea vine după ce înregistrări dintr-o şedinţă a DNA au ajuns în presă.
– Procurorul General Augustin Lazăr va fi cercetat de Inspecţia Judiciară a CSM pentru încălcarea deontologiei profesionale în cazul declaraţiilor cu iz politic.
– Generalul Florian Coldea, dă concurs pentru un post de conferențiar universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” și este declarat admis, deși nu îndeplinea toate criteriile pentru a fi cadru didactic.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close