Home >> Eveniment >> EVENIMENTELE CELE MAI IMPORTANTE ALE ANULUI 2017: EVENIMENTELE LUNII FEBRUARIE

EVENIMENTELE CELE MAI IMPORTANTE ALE ANULUI 2017: EVENIMENTELE LUNII FEBRUARIE

1 februarie
– Întâlnire între premierul S. Grindeanu şi ambasadorul Hans Klemm după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale.

2 februarie
– S. Grindeanu transmite o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, și vicepreședintelui Comisiei Europene, Franz Timmermans, pentru a răspunde criticilor adresate României: “țara noastră continuă lupta anticorupție” și aduce explicații despre deciziile Guvernului în ceea ce privește justiția.

3 februarie:
– România a ocupă locul 4 în întrecerea pe echipe la Campionatele Mondiale de sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei.
– Ordonanța 14/2017, prin care este abrogată ordonanța 13/2017 de modificare a codurilor penale, este înregistrată la Senat pentru dezbatere, după ce anterior fusese publicată și în Monitorul Oficial. Înregistrarea la Parlament și publicarea în Monitor sunt condițiile obligatorii pentru ca o ordonanță de urgență să intre în vigoare.
– Un număr semnificativ de protestatari cer în Piața Victoriei din București demisia guvernului. Zeci de mii de oameni ies în stradă și în alte orașe din țară: Arad, Brașov, Constanța, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara. În același timp, s-a desfăşurat o manifestație de susținere a guvernului, în fața Palatului Cotroceni.

5 februarie:
– Guvernul Grindeanu, reunit duminică după-amiază în ședință, aprobă abrogarea Ordonanței 13 de modificare a Codului Penal.

6 februarie:
– Regina Elisabeta a II-a celebrează Jubileul de Safir (a 65-a aniversare ca suveran).
– Într-un interviu pentru BBC, Călin Popescu-Tăriceanu respinge percepția că protestele din România sunt de fapt un conflict între oficiali corupţi şi o societate care luptă împotriva corupţiei.
– Există informații din PSD că ar fi o situație tensionată între Liviu Dragnea și S. Grindeanu.
– Deşi Guvernul a abrogat, controversata Ordonanţă 13, continuă protestele “spontane”.

8 februarie:
– Guvernul Grindeanu trece de prima moțiune de cenzură inițiată de PNL și USR și susținută de PMP. Moțiunea este respinsă cu 161 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”. PSD și ALDE au asigurat cvorumul de ședință la moțiunea de cenzură, dar nu au votat.
– Seria dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă ajunge la episodul mail-urilor dintre Ghiţă și şefa DNA.
– Judecatoarea Camelia Bogdan, cunoscută din dosarul ICA, este exclusă din magistratură printr-o decizie a CSM. 

9 februarie:
– Ana Birchall a preia interimatul pentru funcția de ministru al justiției, după de Florin Iordache își prezintă demisia după numai 25 zile de mandat.
– La cea de-a 70-a ediție a Premiilor BAFTA, filmul La La Land câștigă la cinci categorii, inclusiv la „Cel mai bun film”.
– Hotărârea judecătorească prin care Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului este nulă de drept. Livia Stanciu a plecat înainte să-și redacteze hotărârea.

12 februarie:
– Cea de-a 59-a ediție a Premiilor Grammy. Adele câștigă la patru categorii inclusiv „Albumul anului” cu albumul 25.

14 februarie
– Parlamentul aprobă cu unanimitate de voturi cererea de convocare a unui referendum  pentru Justitie solicitat de președintele Iohannis.  Este emisă și recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituția României, Legea privind referendumul, deciziile CCR în materie și recomandările Codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția.

15 februarie:
– Parlamentul European votează cu 408 voturi pentru, 254 împotrivă și 33 de abțineri, controversatul „acord economic și comercial între UE și Canada” (CETA). CETA este creat pentru a stimula schimburile comerciale prin reducerea tarifelor pentru bunurile și serviciile cele mai tranzacționate și de creștere a fluxurilor de investiții. Este de așteptat ca importurile și exporturile să crească cu 20%, atunci când acordul va fi pe deplin în vigoare. De asemenea, odată cu semnarea CETA, românii vor putea călători fără vize în Canada începând cu decembrie 2017.

18 februarie:
– Filmul “Ana, mon amour” al regizorului Călin Peter Netzer câștigă Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică, în cadrul galei de premiere a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Premiul este acordat Danei Bunescu pentru montajul filmului.

21 februarie:
– Sudanul de Sud declară stare de foamete în unele părți ale statului, Guvernul și ONU raportând că peste 100.000 de persoane se confruntă cu foametea, iar alte 1.000.000 de persoane se află în pragul înfometării.

22 februarie:
– Luju.ro prezintă dovada că mari dosare de corupţie au fost instrumentate în mod abuziv, la nivelul DNA, în baza Protocolului clasificat strict secret nr. 003064 din 4.02.2009. 

24 februarie:
– Cabinetul S. Grindeanu are patru noi titulari: Tudorel Toader (justiţie), Mihai Tudose (economie), Alexandru Petrescu (mediul de afaceri) şi Rovana Plumb (fonduri europene).
– Atentat cu mașină capcană în apropiere de orașul Al-Bab, în nordul Siriei, revendicat de Gruparea IS, provoacă moartea a peste 51 de persoane.
– Ministrul agriculturii, Petre Daea, anunţă că a fost constituită o comisie formată din reprezentaţi ai ministerului, ASVSA şi ai ANPC pentru depistarea eventualului dublu standard în privinţa calităţii alimentelor provenite din vestul Europei.

26 februarie:
– A 89-a ediție a Premiilor Oscar – filmul La La Land câștigă la șase categorii, categoria de Cel mai bun film revenindu-i filmului Moonlight.
– Primăria Capitalei lansează informația că va organiza un concurs public pentru realizarea unui logo al Bucureștiului.
– O maşină a intrat într-o mulţime de pietoni aflată pe trotuar, în cartierul Bellingham din sud-estul capitalei britanice. 

27 februarie
– CCR admite sesizarea lui Tăriceanu (în ceea ce privește anchetare de către DNA a modului în care a fost elaborată Ordonanța de Urgență 13): DNA „a perturbat buna buna activitate a Guvernului”.

28 februarie
– CSM dă aviz favorabil proiectului de lege privind graţierea colectivă a unor pedepse, elaborat de Ministerul Justiţiei.
– Semifinala concursului Eurovision în România.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close