Home >> Sport >> EVENIMENT FOTBALISTIC DE EXCEPTIE IN 2018 LA BUCURESTI?!?!

EVENIMENT FOTBALISTIC DE EXCEPTIE IN 2018 LA BUCURESTI?!?!

Anul 2018 poate aduce iubitorilor fotbalului din România un patrulater de senzație, chiar la București. După ce Barcelona lui Messi și Pique au făcut show într-un amical de 5 stele cu Dinamo, în 2012, acum FCSB va fi gazdă unor adversari de mare calibru.

Surse de încredere au susținut pentru Gazeta Sporturilor că în acest moment compania de evenimente sportive SportFive și omul de afaceri Adrian Thiess au luat legătura cu oficialii FCSB-ului pentru un patrulater de senzație, în vara anului viitor.

“Steaua este cea mai iubită echipă din România, formația care adună cei mai mulți fani pe stadioane, singura echipă din Liga 1 care poate umple Arena Națională la orice meci important!

Se pregătește un proiect grandios pentru iubitorii fotbalului de la noi, iar Steaua este echipa din Romania aleasă să participe la acest eveniment. Avem nevoie de o vară memorabilă pentru cei care iubesc fotbalul”, spun sursele GSP.

DESPRE CE E VORBA?

FCSB ar urma să fie gazda unui patrulater de senzație, invitate ar urma să fie Real Madrid, Liverpool și Borussia Dortmund sau Bayern Munchen. Există și variante de backup, în care oficialii vicecampioanei nu vor da curs aceste invitații, cum s-a întâmplat și în mandatul lui Reghecampf.

„Dacă va refuza Steaua, varianta de înlocuire ar fi Galatasaray sau Fenerbahce, echipe care au mii de fani în România”, spun surse demne de încredere pe GSP.RO.

În acest moment firma SportFive și Adrian Thiess au început deja corespondența cu echipele din străinătate pentru a găsi date libere în calendarul competițional pentru acest patrulater. „E primul și cel mai important pas de făcut în acest moment. Trebuie să găsim o perioadă care să fie acceptată de toate părțile. Apoi se vor pune la punct toate detaliile. Evident, vor exista clauze speciale în contracte ca echipele să vină cu 80% dintre vedete, așa cum a făcut și Barcelona”.

Nu e prima dată când la București se încearcă organizarea unui astfel de patrulater. Au mai existat discuții și în 2015, dar și în 2016. Totul a căzut din diferite motive.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close