Home >> Editorial (ROMÂNICA MEA) >> EDITORIAL: CRIZA IN PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT CUM NU A MAI FOST NICIODATA

EDITORIAL: CRIZA IN PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT CUM NU A MAI FOST NICIODATA

Criza PSD. Unde pierd social democrații.

PSD se află în plină criză. Bătălia pentru putere este în toi. Taberele se poziționează, se caută susținere în teritoriu, se fac jocuri. Războiul dintre Dragnea și Tudose a început acum câteva luni, atunci când premierul l-a șantajat cu demisia pe Dragnea și a reușit să le scoată pe Rovana Plumb si pe Sevill Shhaideh din Guvern.

Probabil, nu vom avea nici acum un câștigător detașat al meciului. Va fi o pace negociată între centrii de putere și va urma o perioadă de repoziționare în interior. Nici Dragnea, nici Tudose nu își permit să piardă guvernarea. Se vor bate, vor negocia, dar și ei știu că pesedistii din teritoriu nu mai vor să aibă emoții, să ajungă la Cotroceni cu o nouă propunere pentru postul de premier.

Evident, toate problemele din PSD si luptele interne pornesc de la ambiția lui Liviu Dragnea de a conduce tot ce mișcă, încercarea președintelui partidului de a-și numi oameni în toate funcțiile cheielupta cu justiția, toate acestea au făcut ca PSD să ajungă într-o criză majoră. Multi dintre oamenii cinstiti si buni si corecti ai acestui partid nu impartasesc deloc aceasta pozitie politica impusa de Liviu Dragnea.

De-a lungul timpului, au mai fost bătălii interne. PSD a fost partidul care și-a devorat liderii imediat după ce aceștia au pierdut alegerile. Și atunci au fost convulsii interne, tabere, sânge pe pereți. Ce se întâmplă însă acum este mult mai grav, pentru că în acest moment se distrug trei mituri care existau în percepția unei bune părți din electorat:

PSD nu mai este în stare să guverneze.

Social democrații reușeau să își mulțumească propriul electoratul cu ajutorul măsurilor guvernamentale. Adrian Năstase și Victor Ponta au fost premieri care au știut să jongleze cu guvernele și care au reușit să imprime în percepția publică faptul că PSD guvernează bine. Într-o țară ca România, unde există ideea ”au furat, dar ne-au făcut și nouă”, rezultatele guvernamentale puteau aduce acel plus de voturi necesar. Chiar dacă pesedistii aveau eticheta de ”corupți”, acest lucru conta mai puțin în fața măsurilor guvernamentale. Odată ce se imprima ideea că s-au mărit pensiile și salariile, că există creștere economică, electoratul social democrat se mobiliza și venea la vot.

PSD a câștigat puterea în 2016, dar nu a reușit să guverneze. Crizele dese, schimbarea Guvernului Grindeanu, concentrarea pe lupta cu justiția, greșelile din domeniul economic, discrepanța mare dintre promisiunile de campanie și măsurile guvernamentale, toate acestea duc la senzația că PSD nu este în stare să guverneze.

Partidul dă impresia că nu știe ce să facă cu puterea, că stă concentrat doar pe rezolvarea propriilor interese. Partidul oamenilor mulți, așa cum le plăcea să li se spună, pare că a abandonat guvernarea și interesele propriului electorat. Nu există premise că PSD va reuși să iasă din această paradigmă. Atâta timp cât vor fi doi poli de putere, vor exista aceleași lupte, aceeași concentrare pe supremație, iar guvernarea va fi în planul doi.

PSD nu mai are profesioniști

În mai toate cercetările sociologice făcute de-a lungul anilor, puteam găsi faptul că PSD are oameni profesioniști. Cu alte cuvinte, în percepția publică, exista ideea că social democrații au oameni competenți care pot conduce. Social democrații erau văzuți ca un partid de ”cadre”, pregătit la orice oră să asigure preluarea unui post din administrația locală sau centrală.

În ultimul ani, am văzut că PSD a pierdut mult și la acest capitol. Dragnea a dorit să numească în funcții cheie oameni apropiați, obedienți, fără să țină cont dacă aceștia au sau nu capacitatea de a face față provocărilor postului pe care îl au. Aproape zilnic, presa ne arată exemple de oameni mediocri sau foarte slabi numiți în funcții guvernamentale. In timp ce oamenii buni au fost trimisi acasa. La capitolul „parlamentari” exemplele sunt evidente, profesionisti ca Ioan Chelaru fiind inlaturati in fata unor ilustri necunoscuti si, totodata, oameni submediocri.

Acest lucru se întâmplă și mai jos, în aparatele de lucru ale ministerelor, în agenții, în structurile locale. Toate acestea lasă urme adânci atât în electorat, cât și în partid.

PSD și-a distrus imaginea de partid monolit

După 20 de ani, PSD pierde și la acest capitol. Partidul a intrat în ultima vreme pe o pantă periculoasă. Dacă în trecut, luptele interne se petreceau atunci când partidul era în opoziție și se rezolvau rapid, acum se întâmplă când partidul este la guvernare. Social democrații și-au schimbat liderii care au pierdut alegerile. Imediat, după acele momente, partidul intra în formație de luptă și reușea să proiecteze imaginea unui partid monolit.

Acum, putem vedea un partid care aduce mai degrabă aminte de epoca CDR, atunci când exista un război între partidele ce compuneau alianța. Taberele din interior stau cu cuțitele pe masă. Toate acestea nu fac decât să scadă credibilitatea în fața propriului electorat. Ion Iliescu a câștigat alegerile cu un slogan simplu ”Un președinte pentru liniștea dumneavoastră”. Desigur, alte vremuri, alt context, dar acesta este grosul electoratului PSD, oamenii care nu vor schimbări bruște, conservatori, orientați mai degrabă spre stabilitate. Toate lucrurile pe care le livrează PSD zi de zi sunt în totală contradicție cu așteptările propriului electorat.

Culmea culmilor, in laboratoarele propagandei PSD, se coace ideea chiar a trimiterii tarii in 2018 la alegeri anticipate, aburiti unii dintre liderii ei ca partidul sta foarte bine in sondaje si ca ar putea obtine un scor atat de bun incat prin redistribuire sa formeze un guvern singur. Fara ALDE, fara alt partid.

Concluzionând, PSD a pierdut pe 3 dimensiuni esențiale: bună guvernare, oameni profesioniști și partid monolit. Se vor resimți aceste lucruri în sondaje? Da, se vor simți, mai ales atunci când cineva va putea da senzația că poate oferi aceste lucruri.

Chiar dacă acum nu se vor vedea mișcări bruște în sondaje, va veni momentul în care PSD va observa cum baza sa scade dramatic, mai ales că există și un Victor Ponta care își dorește să “rupă” chiar din acest electorat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close