Home >> Editorial (ROMÂNICA MEA) >> EDITORIAL: ARHIVA SECRETA A LUI TRAIAN BASESCU

EDITORIAL: ARHIVA SECRETA A LUI TRAIAN BASESCU

Editorial de Sorin Rosca Stanescu preluat din publicatia www.inpolitics.ro

Autodetonarea lui Sebastian Ghiță face ravagii. O serie de dezvăluiri îl vizează, în mod nemijlocit, pe Traian Băsescu. În esență, acesta a orchestrat multe dintre execuțiile în piața publică cărora le-au căzut victime adversarii săi. La rândul său, se detonează și Traian Băsescu făcând dezvăluiri despre propria arhivă secretă.
Este evident că mai multe personaje aflate în epicentrul operațiunilor prin care au fost întocmite mai multe dosare penale spectaculoase s-au înregistrat unele pe altele. O mostră cât se poate de spectaculoasă, dar și de concludentă ne-a fost oferită zilele trecute, când l-am auzit pe fostul președinte al României relatând cu propria sa voce cum a fost montat dosarul lui Dan Voiculescu și, mai ales, cum a fost schimbat, pe ultima sută de metri, plutonul de execuție pentru ca judecătorul Mustață, la rândul său victima unui dosar penal, să nu aibă posibilitatea de a ieși din front. Cum a fost plasată în locul său, în ultimul moment, Camelia Bogdan pentru a-l trimite zece ani după gratii pe patronul Antenelor.
Același Sebastian Ghiță relatează cu lux de amănunte, oferind în acest sens și probe ale unor mesaje pe care le-a schimbat cu doamna Laura Codruța Kovesi, modul în care, la solicitarea acesteia – în spate fiind tot Traian Băsescu -, l-a “lucrat” pe Sorin Ovidiu Vîntu, patronul Realitatea TV, pentru ca și acesta, în baza unor probe fabricate, să fie aruncat după gratii.
Sunt piese ale unui puzzle înspăimântător semnalat, de-a lungul anilor, de mulți dintre analiști, dar fără a putea fi, pe atunci, probat. Pe Traian Băsescu l-au incomodat mai mulți rivali politici pe care fostul președinte al României nu a ezitat să îi execute, rând pe rând, cu ajutorul “cheilor” sale, așa cum el însuși s-a exprimat, din procuratură, din justiție și din serviciile secrete. L-au incomodat patroni din presă sau jurnaliști de marcă. Au fost și ei executați în baza acelorași proceduri. L-au deranjat sindicaliști, mai ales în perioade, nu puține la număr, în care România a fost marcată de convulsii sociale. A executat cu sânge rece și în aceeași manieră și sindicaliști.
Sportivi de marcă, responsabili de cluburi sportive au dobândit autoritate, putere financiară și popularitate care puteau fi, și în unele situații chiar au fost, amenințătoare la adresa unui președinte care a încercat sa transforme România într-o autocrație. Au fost și ei executați în același mod.
Rând pe rând, au căzut capete și din lumea afacerilor, unde, în mod firesc, se cristalizaseră, de-a lungul anilor, veritabile centre de putere și de influență, care și ele rivalizau uneori cu puterea și influența exercitate de personajul ajuns în fruntea statului.
Una dintre cele mai senzaționale relatări din serialul produs de Sebastian Ghiță, care s-a aflat efectiv plasat în epicentrul acestor mașinațiuni, se referă la faptul că Traian Băsescu înregistra tot ce mișca. Toate aranjamentele pe care le-a făcut cu faimoasele sale “chei”. Orice se punea la cale avea în spate probe ale mașinațiunii. De ce a făcut asta? Evident, nu pentru ca, într-o bună zi, istoria să poată fi rescrisă. Era un mod, pe cât de rudimentar, pe atât de eficient, de a-și pune în gardă complicii. Aceștia știau că, dacă, mai târziu, vor defectă transformându-l pe el însuși în victimă atunci când nu va mai fi șef la Cotroceni, ar fi dispus de probele necesare pentru a-i termina.
Arhiva secretă a lui Traian Băsescu constă în totalitatea înregistrărilor audio și video și în totalitatea documentelor care vizează asemenea execuții politice și care îi implică pe complicii săi din serviciile secrete, din procuratură și din justiție. La o adică, asemenea dovezi puteau fi scoase la lumină. Iar efectele ar fi fost devastatoare. Dacă detonarea lui Sebastian Ghiță cutremură, astăzi, societatea românească, ne putem ușor imagina cam ce efecte ar putea să aibă o detonare a lui Traian Băsescu.
Și iată-l, astăzi, pe Traian Băsescu, în întreaga lui splendoare, prins în ochiul ciclonului declanșat prin dezvăluirile lui Ghiță și recunoscând public că el însuși i-a înregistrat, la Cotroceni, pe toți interlocutori săi fără ca aceștia să știe și, atenție, aceste înregistrări constituie arhiva sa personală pe care o poate folosi cum dorește. Pentru că legea îi permite.
Un șantaj mai pe față, într-o lume profund bolnavă cum este România, nici nu putea să aibă loc. Așadar, pe bani publici, utilizând o tehnică care nu îi aparține și utilizându-și statutul și privilegiile de președinte al României, Traian Băsescu a transformat Palatul Cotroceni într-un platou secret de filmare, cu ajutorul căruia a obținut probe concludente despre toți complicii săi și despre operațiunile puse la cale și înfăptuite cu ajutorul acestora. Iar acum, strâns ușor cu ușa, el îi avertizează pe foștii săi colaboratori că, la nevoie, poate detona, selectiv sau în totalitate, asemenea operațiuni din trecut.
Cum se apără societatea românească în fața acestui uriaș, brutal și ostentativ șantaj? Ce face, în acest caz, legea? Îl lasă pe făptuitor să continue? Sau îi confiscă arhiva secretă pentru ca, uitându-se în ea, sa demanteleze și să pedepsească unele dintre cele mai abominabile fapte petercute în deceniul negru al celor două mandate prezidențiale deținute de Traian Băsescu? (Sorin Roșca Stănescu)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close