Home >> Cetateni >> DUMINICA A AVUT LOC SI PRIMUL MITING ANTI-IOHANNIS

DUMINICA A AVUT LOC SI PRIMUL MITING ANTI-IOHANNIS

Duminica dupa amiaza a avut loc in Capitala, in fata Palatului Cotroceni, un miting anti-Iohannis: aproape 1.000 de oameni protestează la Palatul Cotroceni: „Sorin, nu uita, ţara e de partea ta!“

Aproape 1.000 de oameni, majoritatea persoane în vârstă, protestează, la ora 20.00, în faţa Palatului Cotroceni, în semn de susţinere a Guvernului Grindeanu.

Oamenii cer cu vehement demisia lui Klaus Iohannis, după susţinerea pe care preşedintele a arătat-o manifestaţiilor de stradă care au avut loc în ultimele zile.

Sunt in jur de 1.000-1.500  de oameni care strigă: „Jos Iohannis“, „Ăsta-i începutul, o să cadă cucul“, „Sorin, nu uita, ţara e de partea ta“.

De asemenea, au pancarte pe care sunt scrise mesaje ca „Iohannis şi Nicuşor, trădătorii de popor”, “Jos Kovesi” şi „Bucureşteni, veniţi la Cotroceni“.

În acelaşi timp, în Piaţa Victoriei, sunt, în acest moment, 100.000 de oameni nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă privind codurile penale şi cer demisia premierului şi a ministrului de Justiţie.  

Mitingul a demarat in jurul orei 16.00 cand peste 1.500 de persoane s-au adunat in imediata vecinatate a Palatului Cotroceni si  scandează lozinci împotriva preşedintului Iohannis şi de susţinere faţă de actualul Guvern. Circulaţia în zonă a fost blocata pe ambele sensuri de circulatie. Oamenii strigă: „Jos Iohannis“, „Grindeanu, nu te lăsa, noi suntem de partea ta“, „PNL şi USR aceeaşi mizerie“ şi „Ghinion, am ieşit şi noi“.

Circulaţia a fost blocată în faţa Palatului Cotroceni, pe ambele sensuri ale bulevardelor Gheorghe Marinescu şi Eroii Sanitari. Unii dintre manifestanţi spun că cei care protestează în Piaţa Victoriei sunt manipulaţi, iar alţii reclamă faptul că ei trebuie să stea pe un trotuar, în timp ce la protestul din faţa sediului Guvernului este spaţiu larg de desfăşurare.   Oamenii spun că au venit la protest în urma mesajelor de mobilizare de pe reţelele sociale.  

Manifestanţii scandează “Huo mass-media securistă”, “Trădătorul”, “Jos infractorul”, „Vânzătorul de copii”, „Votul meu contează”, huiduie şi fluieră.   Ei sunt nemulţumiţi că „Iohannis nu este român“, iar printre lozincile scandate s-a numărat şi „Jos Băsescu“ sau “Iohannis, penalul! Urăşte Ardealul”.  Cei mai mulţi au hârtii albe pe care scrie “Susţin guvernul Grindeanu, reprezint vocea tăcută a străzii”, “Jos cu Iohannis, trădător de ţară”, “Eu sunt românul tău”, “Vrem o Românie fără preşedinte penal”, “Jos labele după ţară”, “Iohannis, nu uita, România nu-i ţara ta”, “Tineretul a ieşit în stradă de frică că îi dă afară corporaţiile”.  

Când numărul protestatarilor a mai crescut, forţele de ordine au pus garduri pentru a evita blocarea traficului în zonă şi pentru siguranţa manifestanţilor.  S-a strigat şi „Jos Kovesi“, „Jos piromanul“ „Vânzătorul de copii“ „Nu avem niciun drept noi, au doar tinerii.

De ce l-am votat? Îmi vine să-mi tai mâinile că l-am votat. Cică să vină românii mei! Dar eu a cui sunt? Noi nu suntem români?“, s-a revoltat o pensionară.   Întrebaţi ce cred despre manifestaţia din Piaţa Victoriei şi despre cerinţele străzii de a lupta cu corupţia, majoritatea spun că sunt de acord cu lupta împotriva corupţiei, dar nu cu un „DNA controlat politic“, după cum a spus un protestatar.  „Sunt îngrijorat. Am venit pentru că nu se poate ca o minciună pe care o spui constant să ajungă să pară un adevăr. Acea minciună este că Guvernul face rău, că Ordonanţa dezincriminează abuzul în serviciu. Grindeanu a retras-o pentru că Iohannis, instigatorul, s-a dus la manifestaţii şi s-a ajuns să fie 300.000 de oameni în stradă. Asta nu înseamnă că cei care sunt de altă părere sunt mai puţini. Am venit că sunt îngrijorat de buzunarul meu şi de al tău. Iohannis vrea să ne tragă înapoi tot ce ne-a dat Guvernul, să ne facă săraci. Sunt de acord cu lupta anticorupţie, dar să se facă aşa cum au făcut ei ordonanţa“, a declarat un protestatar.  „Trebuie să avem Fondul Naţional de suveranitate a României în care firmele româneşti să salveze România“, a spus un alt protestatar. O femeie aflată printre protestatari spune că prin această acţiune nu se vrea dezbinare şi că respectă dorinţa tinerilor din Piaţa Victoriei de a protesta, dar crede că aceştia sunt manipulaţi.  

“Nu vrem dezbinare. Noi am fost de acord să iasă tinerii în stradă, dar vrem să ni se respecte votul, vrem la guvernare acest PSD şi ALDE. Văd că protestele din Piaţa Victoriei sunt manipulate. Tinerii care au ieşit în stradă sunt manipulaţi”, a spus femeia.   Unul dintre protestatari le reproşează jurnaliştilor că dezinformează şi că el a făcut „revoluţia”, iar atunci când a fost întrebat cum a ajuns la protest şi ce revendicări are, a vrut să lovească un jurnalist, care a fost apărat de patru persoane.   Protestul din faţa Palatului Cotroceni are loc simultan cu manifestaţia din Piaţa Victoriei, unde dupa şase zile de miting se strâng peste 100.000 de oameni, nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă privind codurile penale.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close