Home >> Sport >> DINAMO BUCURESTI A INVINS CLAR STEAUA LA HANDBAL MASCULIN IN “CUPA ROMANIEI”

DINAMO BUCURESTI A INVINS CLAR STEAUA LA HANDBAL MASCULIN IN “CUPA ROMANIEI”

Dupa un meci foarte frumos jucat intr-o atmosfera incendiara in sala Complexului Sportiv Dinamo, in fata a peste 1.500 de spectatori, echipa din “Stefan cel Mare, s-a impus clar cu 25-18 si s-a calificat in Turneul Final 4 al Cupei Romaniei la handbal masculin.

Dinamo a ajuns în turneul Final 4 al Cupei României, după ce şi-a învins marea rivală cu 25-18 în ultimul sfert de finală.

Atmosferă încărcată în Capitală, la sediul Guvernului, atmosferă fierbine şi în Sala ”Ştefan cel Mare”, la nici 2 kilomettri de Piaţa Victoriei. Eternele rivale Dinamo şi Steaua s-au aflat faţă în faţă în Cupa României, încă din sferturi, iar în tribune au fost prezenţi peste 1.500 de spectatori, majoritatea fani ai gazdelor. Steliştii nu au avut voie la meci, după incidentele din toamna trecută, la meciul de campionat.

Dinamo a câştigat derby-ul fără drept de apel la sfârşitul celor 60 de minute, deşi Steaua a rezistat vreo 50 de minute. După o primă repriză echilibrată, în care Dinamo nu şi-a găsit ritmul, iar Steaua a încercat să suprindă cu linia de 6 metri (12-12 la pauză), fiind ţinută bine din poartă şi de portarul Matskevich, în partea secundă gazdele au preluat controlul. Desprinderea a venit chiar după pauză, cu 3 goluri consecutive, 15-12, motiv pentru Ovidiu Mihăilă să ceară time-out chiar în minutul 33.

Colin Voica şi-a betonat apărarea şi a putut răspunde cu câteva acţiuni rapide de contraatac. Dinamo a marcat două goluri chiar cu poarta goală, la încercările Stelei de a-şi depăşi adversarul într-un joc 7 contra 6. Oaspeţilor nu le-a mers însă deloc, din contră, jocul a părut la fel de greoi, iar forţările au venit una după alta. Steaua a terminat mult prea devreme benzina, în partea secundă nu a marcat niciun gol de la distanţă, doar patru de la 7 metri, unul din extremă prin Kostadinovic şi altul la o pătrundere a lui Georgescu. Dinamo şi-a majorat diferenţa în ultimele 10 minute, iar suporterii dinamovişti au avut un gând şi pentru protestatarii din Piaţa Victoriei, exprimându-şi solidaritatea prin lozinci la adresa Guvernului.

Finalul de meci i-a aparţinui ultimei achiziţii a echipei Dinamo, Răzvan Pop, care a avut două intervenţii la aruncările de la 7 metri. Astfel, trupa din Ştefan cel Mare a avansat în faza finală a Cupei României cu scorul de 25-18.

Dinamo – Steaua 25-18 (12-12)

Irimuş, Grigoraş (9 intervenţii), Pop (2 aruncări de la 7 metri apărate) – portari; Bera 2, Asoltanei 1, Şania 2, Mironescu 1, Ragot 4, A. Esteki 1, Şandru 2, Savenco 2, Mousavi 3, Mocanu 3, Vrankovic 2, Cîmpan 2, Capotă. Antrenor: Eliodor Voica

Matskevich (9 intervenţii), Dragomir, Stănescu – portari; Dragnea, Ouksir, Georgescu 4, Ungureanu, Szoke 1, Grasu 1, Cristescu, Kostadinovic 4, Florea 4, Johansson, Irimescu 2, Nosrati 2, Stanciu. Antrenor: Ovidiu Mihăilă

Arbitri: S. Dinu – C. Din

Într-o altă partidă jucată azi, HCDS Constanţa a învins HC Odorhei cu 30-28, după un meci care a fost strâns în cea mai mare parte. Astfel, cele patru echipe calificate la turneul Final 4 sunt Potaissa Turda, CSM Bucureşti, HCDS Constanţa şi Dinamo.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close