Home >> Cetateni >> CUM CASTIGA ROMANII? HARTA SALARIILOR PE JUDETE

CUM CASTIGA ROMANII? HARTA SALARIILOR PE JUDETE

Institutul Național de Statistică a făcut publică harta privind plata angajaților din fiecare județ, arătând clar că în România există două tipologii de zone din România. La un pol se află orașele dezvoltate, unde populația lucrează preponderent în mediul privat, în timp ce la polul opus fiind zonele slab dezvoltate, unde majoritatea angajaților sunt plătiți de stat, salariul încasat fiind aproape minimul pe economie.

Harta salariilor în România

Astfel, observăm că pe primul loc se clasează Bucureștiul (unde sunt salarii nete de peste 3.000 de lei pe lună), urmat îndeaproape de Cluj (2.684 lei). Pe următoarele locuri se află județele Sibiu, Ilfov, Argeș și Timiș. La extrema cealaltă se află salariații din Teleorman (1.720 de lei net/lună), jumătate din cât câștigă bucureștenii şi cu 27% sub media naţională. În coada clasamentului mai găsim și județele Ialomiță, Brăilă, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud și Vâlcea.

Specialiștii afirmă că de vină este nivelului de pregătire al angajaţilor: „Este vorba de cerere şi ofertă. Nivelul de expertiză al angajaţilor este foarte important. De exemplu, în avocatură: În Teleorman sunt numai birouri locale de care nu a auzit nimeni. Cele mai profesionale servicii şi, implicit, cele mai scumpe sunt în oraşele mari, precum Capitala. În zonele economice dezvoltate sunt concentraţi cei mai puternici angajatori. Decision-making-ul (personalul unei companii cu rol de decizie n.r.) din marile companii, bănci, este concentrat aici. Aceste companii plătesc foarte bine“, a explicat consultantul fiscal Gabriel Biriş. Această afirmație este susținută și de sociologul Mircea Kivu, spunând că angajatorii vin acolo unde există personal calificat.

”Firmele nu recrutează întotdeauna personalul din zonele în care costul vieţii este mai ieftin, iar salariile sunt mai mici. Determinant este gradul de calificare a forţei de muncă. Angajatorii vin acolo unde găsesc personal calificat. Bineînţeles, mai sunt şi alte criterii, cum ar fi calitatea infrastructurii sau a serviciilor. Se ţine cont şi de mediul economic mai favorabil. Într-o zonă cu o activitate economică mai intensă, firmele se descurcă mai uşor. Este şi un cerc vicios. Angajatorul ar vrea să aibă costuri mai mici, dar merge totuşi în centrele mari, unde totul este mai scump, de la chirii pentru sedii, la salarii“, a punctat sociologul.

Totodată, un factor este și costul traiului, afirmă consultantul, dând exemplu diferența între chiriile din localitățile mici și zonele bine dezvoltate, precum Cluj sau București.

„În Teleorman, poţi să trăieşti cu 1.700 de lei, în Bucureşti este însă mult mai greu. Dar cu cei 1.700 de lei trăieşti mai bine în Teleorman decât cu 3.000 în Capitală. În localităţile mici, chiriile sunt mult mai mici, preţul caselor este mai mic. Situaţia nu este specifică numai României. În Elveţia, de exemplu, în cantoanele mai puţin dezvoltate, salariile sunt la jumătate decât cele din Geneva şi Zurich“, a mai spus Gabriel Biriş.

Cele mai mari creșteri salariale, conform INS, s-au înregistrat în Argeş (în creştere cu 25% faţă de 2016), Sibiu (în creştere cu 16%), Ilfov (9%), Bucureşti (8%) şi Cluj (6%).

Totuși, aceste creșteri se datorează, oficial, acordării primelor ocazionale, a drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete  cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de  contracte).

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close