Home >> Sport >> CSM BUCURESTI JOACA DE ASTAZI LA VARDAR TROPHY IN MACEDONIA

CSM BUCURESTI JOACA DE ASTAZI LA VARDAR TROPHY IN MACEDONIA

Miercuri, de la ora 16:00, campioana României la handbal feminin, CSM Bucuresti, debutează la Vardar Trophy, împotriva reprezentantei Rusiei, Rostov Don. Cele două echipe se reîntâlnesc în Macedonia, la mai puţin de o săptămână după duelul de la Bucureşti, de la Handball Fest – acolo unde CSM Bucureşti şi-a prezentat lotul pentru sezonul 2017/2018 – mai întâi la feminin, apoi la masculin.
Sub privirile a 4.000 de fani prezenţi la Sala Polivalentă pentru a vedea debutul Cristinei Neagu în tricoul CSM, tigroaicele au terminat la egalitate, scor 25-25, primul joc sub comanda antrenoarei daneze, Helle Thomsen.
Vardar Skopje, finalistă în sezonul trecut de Liga Campionilor, este gazda unui turneu cu şase echipe, în perioada 23-26 august 2017, în sala „Jane Sandaski”. Rusia este singura ţară cu două reprezentante, distribuţia fiind următoarea: Vardar (Macedonia), Buducnost (Muntenegru), Odense (Danemarca), CSM Bucureşti (România), Krasnodar şi Rostov-Don (Rusia). Tigroaicele evoluează în Grupa B, alături de Rostov şi Odense.
Ultimele trei partide amicale disputate de CSM Bucureşti în această vară pot fi urmărite în direct pe Youtube, anunţă reprezentanţii clubului din Capitală.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close