Home >> Sport >> CRAIOVA SI-A INAUGURAT NOUA ARENA CU UN SPECTACOL FOARTE FRUMOS SI CU O INFRANGERE USTURATOARE

CRAIOVA SI-A INAUGURAT NOUA ARENA CU UN SPECTACOL FOARTE FRUMOS SI CU O INFRANGERE USTURATOARE

Universitatea Craiova si-a inaugurat noul stadion, care a costat peste 50 de milioane de euro, cu o infrangere usturatoare.

Goală, arată spectaculos, plină cu spectatori, este de vis, iar, la marea deschidere, arena-OZN a Craiovei a fost de-a dreptul de domeniul science-fiction. Cine a ratat premiera are ce regreta, fiindcă show-ul a fost impresionant, iar 30.000 de spectatori l-au savurat înainte ca alb-albaştrii să dispute primul meci în noua lor casă, amicalul cu Slavia Praga  urmând să rămână în istorie.

Oltenii şi-au prezentat lotul printre reprizele focurilor de artificii şi jocurilor de lumini, iar Andrei Păunescu a interpretat live imnul Universităţii Craiova. Principala problemă a stadionului pare să fie gazonul, care nu a rezistat nici la primele alunecări sau schimbări de direcţie ale jucătorilor.

Coregrafie 3D cu „Tunarul” Oblemenco în prim-plan

Galeria Ştiinţei a etalat o coregrafie 3D impresionantă, cu chipul lui Ion Oblemenco desenat ca o icoană şi mesajul „Oblemenco, Dumnezeul oltenilor”, alături de machetele vechiului „Central” şi noii arene, totul pe un fond de plăcuţe alb-albastre. Suporterii cehilor n-au ratat nici ei prilejul de a veni la inaugurare, câteva zeci fiind prezenţi la tribuna I, printre fanii gazdelor.

La pauza meciului Craiova – Slavia, fotbaliştii generaţiilor care au adus cele patru titluri ale Ştiinţei, Campioana Unei Mari Iubiri (1974), Craiova Maxima (1980, 1981) şi cea din 1991, au fost premiaţi, în prezenţa Clarei Pigulea, fiica lui Ion Oblemenco.

Skoda, primul marcator şi prima dublă pe noul stadion

De la sărbătoarea Craiovei au absentat primii trei căpitani ai echipei: oltenii Bancu şi Băluţă, aflaţi la lotul naţional, şi bulgarul Zlatinski, accidentat. Indisponbili pentru primul meci au fost şi Burlacu şi Rossi. Şi  campioanei Cehiei i-au lipsit 6 internaţionali, printre care şi camerunezul Ngadeu, care a jucat la Botoşani, dar tot a aliniat o formulă cu vedete, printre care portughezul Danny, fostul căpitan al lui Zenit, care a costat acum 10 ani vreo 30 de milioane de euro, slovacul Stoch, ex-Chelsea şi Fenerbahce, dar şi foştii internaţionali cehi Necid şi Skoda. A lipsit şi românul Andrei Sântean, aflat cu naţionala tricoloră under 19 în turneu de calificare în Grecia.

Primul meci de pe noua arenă a fost unul destul de relaxat şi deschis, dar numai oaspeţii au punctat. Onoarea primei reuşite pe noua arenă i-a aparţinut atacantului Milan Skoda, după 35 de minute de joc. Cehul a făcut dubla până la pauză, cu un şut de la 18 metri, fără speranţe pentru Mitrovic. În condiţiile în care au trimis mai mulţi puşti pe teren în repriza secundă, gazdele nu au putut reveni, încasând alte goluri, spre dezamăgirea fanilor, care nu au mai suportat înfrângerea la scor coroborată cu frigul şi foarte mulţi au părăsit stadionul înainte de final.

Campioana Cehiei le-a stricat inaugurarea oltenilor, iar scorul putea fi chiar mai mare. Oltenii încasează a doua bătaie zdravănă în ultima vreme, după cea în faţa FCSB şi aşteaptă să dea primul gol pe noul stadion într-un meci oficial.

Oltenii au fost invinsi de Slavia Praga, intr-un meci amical disputat vineri seara, cu scorul de 4-0.

Skoda a marcat de doua ori intr-un interval de sapte minute pe finalul primei reprize si i-a adus pe cehi in avantaj, iar Bucha si van Buren au stabilit scorul final in partea secunda.

Partida amicala a fost precedata de un show de lumini, la meci asistand aproape 30 de mii de oameni.

Echipele de start

CSU Craiova: Mitrovici – Dimitrov, Datkovici, Kelici, Ferreira – Briceag, Gustavo, Mateiu, Popov – Mitrita, Roman

Rezerve: Calancea, L. Popescu, Spahija, R. Popa, Martici, Buzan, Enache, Barbut, V. Mihaila, Markovici
Antrenor: Devis Mangia

Slavia Praga: Premysl – J. Jakub, Pavel, Danny, Mick van Buren – Flo Per-Egil, Stoch, Bilek, Skoda – M. Frydrych, N. Tomas
Rezerve: Lastuvka, Havrda, D. Storpek, Mitrano Alejandro, N. Bjelos, F. Stehno
Antrenor: Jaroslav Silhavy

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close