Home >> Editorial (ROMÂNICA MEA) >> CRACIUNUL PE VREMEA LUI CEASCA SI CRACIUNUL DE ACUM

CRACIUNUL PE VREMEA LUI CEASCA SI CRACIUNUL DE ACUM

Cum petreceam Craciunul acum mai bine de 28 de ani, pe vremea lui “Nea Nicu” sau “Ceasca” cum ii spuneau unii dintre conationalii nostri? Cum petrecem acum de Craciun? Total diferit. Sa incercam o mica comparatie.

Ce faceam inainte de Crăciun

Mă trag dintr-o familie destul de modestă, ca mulţi dintre voi. Părinţii mei au lucrat într-o fabrica din Ploiesti. Au tras din greu să imi asigure o educaţie, intratul la facultate, să fiu bine hrănit, sa invat carte sis a ajung mai bine decat ei. Ei nu cunoşteau noţiunea de concediu, marea au văzut-o e drept de mai multe ori dar de fiecare data cu moderatie mergand de cele mai multe ori sa stea la particular si nu la hotel.

Singurele momente când se odihneau, e un fel de a spune, ca munceau de le sareau capacele, erau de sărbători: de Paşte şi de Crăciun, când aveau liber 2-3 zile.

Iar în zilele astea, odihna se transforma într-o cursă contracronometru: tăiatul porcului, cand il aveam, curăţenia generală, spălatul şi înnoitul copilului cu cate o camasa, cate un pulover, un fular si o caciula sau o gheata in picioare. Frământatul şi coptul cozonacilor, fripturile, cârnaţii înşiraţi pe un băţ agătat de grinda casei, mesele cu neamurile – toate trebuiau să meargă ceas. Doar aşa simţeau ai mei că e Crăciunul…Cu toate lipsurile din vremea lui Ceasca, mie si familiei mele, de Craciun nu ne-a lipsit nimic de pe masa.

Mirosul proaspăt al perdelelor uscate de frigul de decembrie, aburul format pe geamul de la bucătărie, de la atâta gătit, erau primele semne ale venirii sărbătorilor.

Cu o zi sau două înainte de Crăciun, era vremea alesului bradului: toţi unul şi unul, care mai de care mai golaşi şi mai sfirijiţi, dar parfumaţi ca o pădure virgină (nu ca ăştia de sunt acum prin târguri, „graşi”, verzi şi fără pic de miros…). Aşa chei cum erau, mi se păreau un simbol de netăgăduit al Crăciunului. Cât ar fi fost ei de scumpi, ai mei şi-au rupt de la gură şi mi-au facut plăcerea până dupa adolescenţă, mai precis dup ace am intrat la facultate si am mers in armata ca TR-ist.

Odată ajunşi cu bradul acasă, obişnuiam să îl ţinem „la răcoare” până în Ajun. Mai mare dragul îmi era să zăbovesc în camera aia rece, în mireasma de cetină, sunci, cârnaţi proaspeţi, catlatbos si sarmale facute, de [pus la incalzit, de vin de tara si de ţuică de prune…

Dar cel mai tare iubeam momentele când tata venea încărcat ca Moş Gerila (chit ca venea de Craciun) cu un sac (e exagerat spus, o punga un pic mai mare), la propriu, în spate, plin cu portocale, bomboane de pom tari de-ţi spărgeai dinţii în ele şi cu urme delicioase de lapte praf prin ele şi jucării date cadou angajaţilor pentru copiii lor.

Ziua cea mare

Împodobitul bradului era un ritual în care toată familia se implica. Macar sentimental. Bradul il faceam cu tata in timp ce mama bucatarea. Facea ultimile pregatiri. Tata se ocupa de întinsul instalaţiei luminoase (ţin minte că am avut o singură instalaţie ani în şir, una cu steluta mari şi colorate), dup ace in prealabil ducea instalatia la un unchi ca mereu erau fire desfacsute. Mama venea când şi când să „ochească” locurile goale din brad, iar tata se ocupa intre doua paharele de tuica de un mic si usor aranjament ion brad.

Ziua de Crăciun era dedicată meselor îmbelşugate, cu fini, naşi, nepoţi, mătuşi şi alte neamuri. Bunicul cu care locuiam in acceasi casa (era de fapt casa bunicului) provenea dintr-o familie foarte mare. Fusesera nascuti vreo 12 copii si in vremea copilariei mele mai traiau doar vreo 5 frati. Pe care bunicul ii chema in fiecare an de cateva ori. O data era de Craciun.

Fripturile şi castraveţii muraţi făceau legea. Iar „tulburelul” era nelipsit de pe (sau de sub) mese. Aşa se dezbăteau problemele vremii, la un pahar (sau mai multe) de vin de doagă, adică de butoi pentru cei neiniţiaţi. Şi aşa se încingeau discuţiile că, la un moment dat, nu mai ştiam cine cu cine vorbeşte si cyu atat mai mult sa aude ce spuneau artistii la televizor. Era liniste numai la Stela si Banica sau la Nea Marin. Aveam şi cozonac, desigur, dar pe ăla îl ocheam numai când era cald, proaspăt scos de la cuptor.

Tot de Crăciun, in a doua zi, îmi amintesc că făceam multe drumuri cu ai mei pe la neamuri cu „farfurii de împărţit”. Pentru sufletele morţilor, se zice că e bine să dai de pomană în ziua de Crăciun. Şi dădeau ai mei. Dar, la rândul lor, şi primeau. Cozonaci, colivă, turte cu nucă şi miere în care trona înfiptă o lumânare – cam asta conţinea farfuria.

Programele difuzate la TV în ziua asta… Hmmm, aveam un televizor alb-negru, Temp 3 era si era rusesc. Dar, în afară de nişte perdele cu sclipici şi actori care ieşeau pe după ele, spunând nişte glume pe care nu le înţelegeam la vârsta aia, nu-mi amintesc prea multe.

Una peste alta, cam aşa se petreceau sărbătorile de iarnă în familia mea: cu pregătiri multe, mâncare din belşug, mers pe la neamuri şi zgâit ore în şir la luminiţele din brad.

Crăciunul în prezent

Acum, la o varsta deja respectabila, privesc cu oarecare nostalgie vremurile de atunci.

Astazi gasesti tot ce vrei, bani sa ai. Si timp si rabdare sa cauti sis a iei numai lucruri bune, sanatoase.

Bradul de la mine de acasa nu mai este natural, este de plastic, drept este foarte frumos. Nu mai trebuie sa mi-l aleg an de an. Asa este de vreo 8 ani de cand l-am cumparat si tot verde este. E drept ca nu miroase dar nici cei naturali si adusi de prin afara nu miros a brad. Eu si sotia mea, crescuti la fel in spiritul familiei traditionale gatim in casa aproximativ 80% din produsele pe care le punem pe masa. Mai cumparam, carnati, caltabos, si, bineinteles, cozonac bun si gustos de la mama lui si a nucii cu multa cacao.

Ca in vremurile bune, de Craciun petrecem cu toata familia. Si cu nostalgia acelor parinti care au plecat dintre noi. Mult prea devreme. Si fara sa stie cat de mult ne lipsesc.

Asa ca, exact ca in “Ruga pentru parinti” maine-poimaine vine si randul nostru.

Asa ca, dragii mei, iubiţi-vă părinţii, arătaţi-le în fiecare zi asta. Pentru că, într-o zi, când veţi avea mai mare nevoie de ei, nu vor mai fi…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close