Home >> Externe >> CONSECINTELE ASASINATULUI DE LA ANKARA

CONSECINTELE ASASINATULUI DE LA ANKARA

Cum vede evolutia evenimentelor la nivel mondial fostul ministru roman de externe, Cristian Diaconescu.

 Fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu a afirmat, luni, că atacul de la Ankara în urmă căruia a fost asasinat ambasadorul Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, va fi tratat de Moscova „cu foarte mare seriozitate şi chiar de o manieră (…) categorică”.

„Dacă se va dovedi că e vorba de o persoană care a acţionat în nume propriu este un aspect, dacă se va dovedi că este o persoană care a acţionat în numele unui grup sau unei ideologii sau unei religii este altceva, dar, ţinând cont de faptul că atacul împotriva unui ambasador reprezintă un gest clar de agresiune împotriva statului trimiţător al acestui diplomat, sigur că Federaţia Rusă va trata cu foarte mare seriozitate şi chiar de o manieră destul de categorică acest incident”, a declarat Diaconescu.

El a explicat că atacul a intervenit într-un moment în care se conturase o înţelegere la nivel global între marile puteri şi mai ales între cei care în acest moment se află angajaţi în acţiunile militare din zona Alepului de sud.

„Federaţia Rusă sprijină aerian o ofensivă la sol a forţelor militare ale lui Bashar Al-Assad, sprijinite de miliţii iraniene. Turcia, la rândul său, e cea care asigură, în măsura posibilului, securitatea refugiaţilor din Alepul de est. Aceştia au mai rămas în număr de aproximativ 40.000, la care se adaugă între 1.500 şi 5.000 de luptători, militanţi împreună cu familiile lor”, a amintit fostul ministru.

În ceea ce priveşte acţiunile teroriste care au avut loc în ultima perioadă în Turcia, Cristian Diaconescu a opinat că Ankara este „la limită” în a scăpa situaţia de sub control.

„După părerea mea, conducerea statului turc e la limită în a scăpa situaţia de sub control şi acest lucru se datorează faptului că Turcia, aflată într-o zonă geopolitică foarte complicată, extrem de sensibilă, a avut o atitudine de distanţare, indiferent de argumente, de partenerii săi europeni şi euro-atlantici, cel puţin în ultima perioadă. A preveni actele teroriste e o problemă în special de informaţie, or informaţia se bazează pe cooperare şi încredere reciprocă. Din această perspectivă, evident că ultimele gesturi politice care au sau nu o legătură foarte serioasă cu încercarea de lovitură de stat de astă vară şi delimitările categorice ale autorităţilor de la Ankara atât de partenerii europeni, cât şi de Statele Unite nu au făcut sub nicio formă bine acestei reguli în legătură cu lupta antiteroristă”, a susţinut Diaconescu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close