Home >> Coltisor de Romania >> COLTISOR DE ROMANIA: LACUL URSU DIN STATIUNEA SOVATA

COLTISOR DE ROMANIA: LACUL URSU DIN STATIUNEA SOVATA

Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetaţie bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, şi este singurul lac natural din lume despre care se cunoaşte, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbuşire de teren, creându-se astfel o formaţiune geologică, de natură carsto-salină.

Lacul Ursu şi-a primit numele după forma sa, asemănată cu o piele de urs. Se află la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adâncime. Lacul are o suprafaţă de 40.235 m, adâncimea de 18,10 m, lăţimea de 170 m şi o salinitate medie de 250g/l. Lacul este înscris în lista monumentelor naturale ale României.

Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă şi este recomandată pentru băi de aproximativ 20 -30 de minute (10 – 15 minute pentru copii), nu mai mult pentru tratarea diferitelor afecţiuni reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare. Nămolul care se formează pe fundul lacului este şi el folosit în diverse tratamente. Un alt ingredient folosit în mai multe tratamente este nămolul terapeutic peloidogen extras din adâncurile sale.

Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit în jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificaţiile concentraţiilor saline ale apei lacului şi încălzirea inegală a acestor straturi de către radiaţia solară”.

Monument unic al naturii în Europa, lacul Ursu, cel mai mare lac sărat și helioterm din Europa, are o suprafață de 40.235 mp, o circumferință de 1 180 m și o adâncime maximă ce depășește 18 m.

Foto: (c) Mircea ROȘCA / Arhiva AGERPRES

Aria protejată ”Lacul Ursu și arboretele pe sărături” este amplasată pe teritoriul intravilan al orașului Sovata, în stațiunea turistică, potrivit primariasovata.ro. Aria este definită ca rezervație naturală de interes național conform Legii 462/2001—privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, corespunzând categoriei IV IUCN (International Union for Conservation of Nature). 
În urma unor complexe evenimente geologice, meteorologice și hidrologice petrecute în perioada 1875-1880, prin dizolvarea treptată a masivului de sare de către apele a două pâraie (Auriu și Criș-Toplița), urmată de surparea terenului, s-a format lacul Ursu. Într-o perioadă de aproximativ cinci ani, cele două pârâiașe au umplut golul rezultat din surpare, luând naștere actualul lac. Având o formă asemănătoare unei piei întinse de urs, oamenii din partea locului i-au dat numele de ”lacul Ursului”. 
Procesul de dizolvare a sării din masivul de sare continuă. Astfel, salinitatea lacului Ursu prezintă o variație mare în funcție de adâncime: 0-2 m până la 100 g/l și de la 2 m până la fundul apei 220-300 g/l. Apa dulce a pârâurilor Auriu și Toplița, având densitatea specifică mai redusă decât apa sărată, se menține la suprafață și acționează ca izolator termic: permite penetrarea radiațiilor solare, care încălzesc straturile de apă sărată din interior, dar totodată previne pierderea căldurii acumulate, acest fenomen fiind cunoscut sub denumirea de heliotermie.

Directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata, Fulop Nagy Janos, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că ”fenomenul de heliotermie a fost cercetat, studiat intens de institutele de specialitate din țară, un exponent care realizează o comasare a tuturor cercetărilor și dau acceptul pentru a se putea folosi sau a nu se putea folosi un zăcământ mineral fiind Institutul Național de Balneologie, cu sediul în București”. 

Potrivit acestuia, la sfârșitul perioadei de încălzire, respectiv mijlocul sau sfârșitul lunii iunie, temperatura apei la adâncimea de 1,5 metri (termoclima lacului) poate să ajungă la 50 de grade Celsius. La sfârșitul lunii iunie, când se deschide sezonul de balneație, straturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade, iar apoi urmează în continuu să se răcească, în special din luna august, când încep nopțile răcoroase.

Directorul Fulop Nagy Janos a mai precizat faptul că pentru conservarea căldurii lacului, scăldatul este permis doar în anumite perioade ale zilei, dar niciodată înainte de ora 10.00 și după ora 18.00, și doar într-o zonă a lacului. De asemenea, între orele 13.00 și 15.00, zilnic, există o pauză de îmbăiere, deoarece, în acel interval, ”expunerea la razele soarelui asupra luciului de apă este maxim, iar în aceste două ore are loc împrospătarea apei: din acea zonă nefolosită a lacului vin curenții care aduc în permanență apă proaspătă, neutilizată”. 
În Sovata, începând din 1928, există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, primul stabiliment balnear realizat în această zonă, urmat, apoi, de baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar, în 1973, de baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close