Home >> Asteptati-va la ce nu va asteptati >> CE FEL DE IARNA NE ASTEAPTA?

CE FEL DE IARNA NE ASTEAPTA?

„Ne putem aştepta la o iarnă imprevizibilă, cu viscol puternic şi ninsori abundente”

Vom avea o iarnă grea. Aşa susţine Florinela Georgescu, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a declarat că din cauza evenimentelor meteo extreme din ultimele zile ne putem aştepta la o iarnă mai dificilă decât cele anterioare. De asemenea, este posibil să avem şi schimbări bruşte de temperatură, cu scăderi de 15 grade Celsius, de la o zi la alta.

„Este cam devreme să avem o prognoză precisă pentru iarna ce urmează. Totuşi, analizând circulaţia la scară mare, există câteva semnale care arată că iarna ce vine ar putea să prezinte episoade cu vreme mai blândă sau mai severă. Este posibil să continuăm în stilul cu care ne-am obişnuit în această vară şi început de toamnă, adică cu treceri rapide – în decurs de o zi sau două – de la o vreme caldă, la o vreme cu instabilitate accentuată, care ar putea prezenta temperaturi şi cu 10-15 grade mai scăzute comparativ cu ziua precedentă. De altfel, printr-un astfel de episod am trecut şi în ultimele zile”, a declarat meteorologul.

Potrivit specialistului, „nu este exclus ca iarna aceasta să avem viscole mai puternice şi ninsori mai abundente spre deosebire de anii trecuţi“. De asemenea, meteorogul a explicat că aceste schimbări bruşte de temperatură sunt cauzate de încălzirea globală.

„Încălzirea globală presupune existenţa unei mai mari cantităţi de energie în sistemul atmosferic şi oceanic, care trebuie să se manifeste prin ceva. Ori în cazul de faţă, ea determină schimbări bruşte de temmperatură şi fenomene meteo extreme“, a conchis directorul executiv ANM.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close