Home >> Bursa zvonurilor >> BURSA ZVONURILOR: NU E LINISTE IN PNL. CINE II VANEAZA LOCUL PRESEDINTELUI LUDOVIC ORBAN?

BURSA ZVONURILOR: NU E LINISTE IN PNL. CINE II VANEAZA LOCUL PRESEDINTELUI LUDOVIC ORBAN?

Scandal în PNL. Cine îi vrea locul lui Ludovic Orban

Ludovic Orban şi Iulian Dumitrescu au ajuns la cuţite.

Potrivit unor surse din PNL, prim-vicepreşedintele partidului, Iulian Dumitrescu, unul dintre cei mai bogaţi politicieni, le-a transmis unor apropiaţi că el va deveni viitorul preşedinte al PNL în cazul în care Ludovic Orban va fi condamnat la închisoare în recursul de la Curtea Supremă.

Nici Orban nu a rămas impasibil şi se pregăteşte să-l lase fără funcţie pe Dumitrescu.

Surse din PNL au povestit că partidul este lovit de un nou scandal, de această dată chiar între principalii oameni din conducere: preşedintele Ludovic Orban şi prim-vicepreşedintele Iulian Dumitrescu, unul dintre politicienii liberali care investesc foarte mulţi bani în partid, dar şi în imaginea sa politică.

Iulian Dumitrescu, persoană care a făcut parte din echipa lui Orban la Congres, a fost ulterior spijinit de preşedintele partidului pentru a câştiga funcţia de lider al senatorilor PNL, într-o competiţie cu Alina Gorghiu, însă Dumitrescu a întors armele, fapt vizibil la Congresul tinerilor liberali, acolo unde, chipurile certându-i pe criticii lui Orban, l-a acuzat pe liderul PNL că a făcut jocurile pentru pe Mara Mareş, noul preşedinte al TNL.

Surse din PNL susţin că Iulian Dumitrescu s- a lăudat unor apropiaţi din partid  că va ajunge preşedintele liberalilor în cazul în care Ludovic Orban va fi condamnat la închisoare în procesul în care a fost achitat în primă instanţă, iar acum se judecă recursul.

Ludovic Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, din postura de candidat al PNL pentru Primăria Capitalei, după ce procurorii DNA l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit anchetatorilor, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an.

Şi Ludovic Orban i-a pus gând rău lui Iulian Dumitrescu.

Surse apropiate de liderul liberal susţin că Dumitrescu va fi schimbat la începutul sesiunii parlamentare de primăvară din funcţia de lider al senatorilor PNL.

Cearta de la Congresul TNL Iulian Dumitrescu a ţinut un discurs plin de patos la Congresul TNL, în care i-a pus la zid pe cei care au lansat informaţii pe surse cum că Ludovic Orban ar fi orchestrat ca Mara Mareş să iasă preşedinte. “Am auzit un tupeu maxim, că Ludovic Orban e de partea unui candidat. Crede cineva că Ludovic Orban şi-a schimbat părerea foarte proastă despre cei care au încercat manipulări în numele său? Vă garantez eu că nu.  Ştiţi expresia: un vultur nu prinde niciodată muşte. Ludovic Orban nu se amestecă în jocuri mărunte de partid. Dacă aţi primit vreun telefon în care era invocat numele lui Orban, gândiţi-vă la ce v-am spus”, a spus Iulian Dumitrescu.

Părea doar discursul tradiţional în care un politician îşi perie şeful.

Însă nu a fost decât o manieră parşivă a lui Dumitrescu de a-i bate obrazul lui Orban pentru că a făcut lobby pentru Mara Mareş. Iulian Dumitrescu, deşi a fost în tabăra lui Orban la Congresul seniorilor din vară, pentru şefia TNL l-a susţinut pe Radu Surugiu, rivalului Marei Mareş.

În replică, Ludovic Orban l-a pus la zid pe Iulian Dumitrescu chiar de la tribuna Congresului TNL. „S-a pomenit de atâtea ori aici numele meu că mă gândeam că am ajuns să candidez şi la şefia TNL. Când am ceva de spus, spun eu, n-am nevoie de un purtător de cuvânt. Nu poate să vorbească nimeni în numele meu”, a spus Orban, cu trimitere directă la Iulian Dumitrescu.

Incurca-i drace!!!!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close