Home >> Coltisor de Romania >> BUCURESTI-UL – DESTINATIE DE CITY-BREAK?!?!?! SIGURANTA TURISTILOR – PRINCIPALUL TAU

BUCURESTI-UL – DESTINATIE DE CITY-BREAK?!?!?! SIGURANTA TURISTILOR – PRINCIPALUL TAU

Cine spune acest lucru si pe ce se bazeaza.

Directorul unui lanț hotelier prezent în România – directorul general al Hotelului TEMPO din Bucuresti – consideră că Bucureștiul este o capitală sigură, cu potențial în creștere, ca destinație de city break. Principalele atracții pentru petrecerea timpului liber, în ochii turiştilor străini, sunt viaţa de noapte, plină de culoare şi la prețuri rezonabile, dar și evenimentele cum ar fi concertele sau meciurile de fotbal de pe Arena Națională. 

„Capacitatea de cazare s-a triplat față de anul 2000, în București. Competiția hotelieră a devenit mai intensă, ceea ce a condus la o creștere a conștientizării raportului preţ-calitate. Un rezultat bun al acestei competiții este trecerea de la stabilirea prețurilor gen „am prins clientul, i-am luat banii” la focalizarea pe valoarea adăugată a banilor”, a declarat doamna Gülen Hashmi, directorul general al hotelului Tempo, de 3 stele, din Bucureşti.

La ora actuală, clienţii hotelului Tempo din Bucureşti sunt în principal români (31%), italieni (13%), israelieni (7%), germani (5%) şi turci (4%). 70-75% din turiştii hotelului Tempo sunt veniţi pentru afaceri. Media de înnoptări a fost de 2,3 nopţi per turist în 2016. 

Viața de noapte, principala atracție

Dna Hashmi susţine că Bucureştiul poate fi considerată o capitală sigură ca destinație de city break. Principalele atracții pentru petrecerea timpului liber, în ochii turiştilor străini, sunt viaţa de noapte, plină de culoare şi la prețuri rezonabile şi viaţa non-stop a capitalei. De asemenea, numărul tot mai mare de evenimente precum concerte sau meciuri de fotbal transformă Bucureştiul într-un oraş ideal pentru city break.

Turismul de afaceri și evenimente, pe primul loc

La ora actuală, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă operează 33 de companii aeriene, dintre care 8 sunt low cost. Principalele destinaţii ca număr de zboruri sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris iar în total sunt operate 66 de destinaţii directe.
Iată care este structura turiştilor care sosesc în Bucureşti:
1. Turişti de afaceri şi de evenimente (MICE) – pondere de 60%
2. Turişti de city break – pondere de 20%
3. Turişti care iau parte la circuite ale României şi aleg 1-2 nopţi de cazare în Bucureşti – 10%
4. Alte categorii de turişti: concerte, vizite la prieteni etc.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2015, Bucureştiul a primit 1.724.999 de turişti. Dintre aceştia, 645.718 au fost turişti români iar 864.504, turişti străini. Cifra a crescut de la an la an.

Investiția, amortizată în 5 ani

 „Hotelul Tempo din București s-a dovedit a fi o investiție profitabilă, pe care am recuperat-o în doar 5 ani. După succesul Tempo Hotel București, ne-am decis să formăm și să extindem lanțul hotelier Tempo din Turcia, care în prezent deţine 5 proprietăți în Istanbul și o proprietate în Izmir. Din moment ce hotelurile din Turcia sunt relativ investiții noi, de doi până la trei ani, este prea devreme pentru a face o comparație directă în ceea ce privește atractivitatea lor”, adaugă doamna Gülen Hashmi.  Amintim că hotelului Tempo din Bucureşti i-a fost decernat, pe 21 decembrie, la Oxford, Marea Britanie, în cadrul Galei Premiilor Internaţionale Socrates, distincţia „best enterprise”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close