Home >> Articole >> ASTAZI FACEM CONSERVE PENTRU IARNA

ASTAZI FACEM CONSERVE PENTRU IARNA

Toamna e un anotimp bogat, când se numără bobocii din cotineaţă, ştiuleţii de porumb din hambar şi borcanele de conserve din cămară

Orice gospodină care se respectă îşi umple cămara cu bunătăţi de tot felul, conserve fără număr din legume, fructe şi verdeţuri. Iar dacă acestea sunt gătite cât mai natural posibil, fără adaos de conservanţi chimici, sunt şi mai bune.

Când culegem merele, unele sunt mai lovite, viermănoase şi nu rezistă să le pot păstra timp îndelungat. Sau dacă tai un dovleac foarte mare şi nu-l pot folosi pe tot, soluţia cu sterilizatul la borcane este salvatoare.

Metoda este extrem de simplă, nu folosesc zahăr, conservanţi, nimic. Doar fruct curat. Şi rezultatul e fantastic de gustos, se menţine excelent şi 2-3 ani.

Când am nevoie, desfac un borcan şi imediat fac o prăjitură, o plăcintă sau nişte brioşe de te lingi pe degetele pân-la coate şi genunchi.

Va prezentam o reteta de mere rase care este valabila si in cazul perelor sau dovleacului conservat si pus la borcan.

Povestea „merelor rase la borcan” a inceput cind sotul mi-a adus din vizita de la niste prieteni un borcan cu mere rase. Nu a fost nimic deosebit pana cind am vrut sa fac o placinta cu mere; in graba, mere proaspete nu aveam, zic, desfac borcanul cu pricina. Placinta a fost foarte buna si asa mi-am dat seama ca de fapt este o alternativa a merelor pastrate in congelator. Pentru mine aceasta metoda este perfecta. In primul rand merele din congelator nu le putem pastra de la un sezon la altul, avand in vedere ca in decurs de un an trebuie o data macar sa dezghetam congelatorul. Intr-un an am avut la gradina din doi meri 4 lazi de banane pline cu mere. Ce sa fac cu merele, ca nici congelatorul nu il puteam umple cu mere rase. De aceea, aceasta metoda de a pastra merele mi s-a parut de-a dreptul revolutionara.

INGREDIENTE: mere frumoase si sanatoase
borcane curate cu capac de 800 g

Merele se spala si se curata de coaja. Se rad pe razatoarea mare. In timpul acestui proces merele vor oxida si se vor innegri. Nu trebuie sa va faceti probleme, dupa sterilizarea borcanelor merele isi revin la culoarea lor  initiala.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close