Home >> EDUCATIE >> ASTAZI ESTE MARE SARBATOARE LA ROMANI. CRESTINII IL SARBATORESC PE SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

ASTAZI ESTE MARE SARBATOARE LA ROMANI. CRESTINII IL SARBATORESC PE SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

Peste 2 milioane de romani – aproape 650.000 de femei si peste 1,3 milioane de barbati – poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul, serbandu-si, duminica, onomastica. Cele mai populare nume sunt Ioan, Ion, Ioana si Ionela, insa exista si derivate ale acestora, precum Jan, Ivan, Nela si Onuta.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), 2.033.809 de romani poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul. Dintre acestia, 642.246 sunt femei si 1.391.563 sunt barbati.

Cele mai populare nume sunt Ioan (486.083 de romani), Ion (378.999), Ionut (342.935), Ioana (380.978), Ionela (145.593) si Oana (72.185), insa exista si foarte multe derivate ale acestora, incepand cu Nelu (21.284 de romani), Ivan (peste 5.000) sau Jana (peste 5.000), Ionuta, Nela si chiar Onuta (135 de femei) sau Ionelia si Jan.

Biserica crestina il cinsteste pe Sfantul Ioan Botezatorul ca pe cel mai mare dintre sfinti, dupa Fecioara Maria. In calendarul ortodox are trei zile pomenire: 24 iunie – nasterea sa, (sarbatoarea numita Dragaica sau Sanzienele), 7 ianuarie, ziua Sfantului Ioan ca botezator al Domnului, si 29 august- taierea capului Sfantului Ioan.

Sfantul Ioan mai este numit si Inaintemergatorul, pentru ca este cel care a anuntat venirea lui Hristos. Parintii lui sunt preotul Zaharia si Elisabeta, care erau rude cu parintii Fecioarei Maria, Ioachim si Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia ca sotia sa va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru si a ramas mut pana cand Elisabeta a nascut.

Ioan Botezatorul a pregatit venirea lui Iisus Hristos

Potrivit invataturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Iisus Hristos. Sfantul Ioan a fost un model al smereniei, o calauza pentru fiecare dintre noi spre a ne birui mandria si de a avea capacitatea de a ne jertfi pentru aproapele nostru, asa cum a facut el pentru Iisus Hristos.

Din Evanghelii aflam si cum a murit Sfantul Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus in apele Iordanului. Pentru ca si-a permis sa-l mustre pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, sotia fratelui sau, Sfantul a ajuns la inchisoare, fiind intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus.

Si pentru ca-l ura de moarte, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere a lui Irod, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta, drept rasplata, capul Botezatorului. Si intr-adevar, capul lui Ioan Botezatorul le-a fost adus acestora pe o tipsie de argint, asa cum adesea apare in icoanele crestine.

Traditii si obiceiuri populare

Din aceasta zi nu lipsesc, insa, nici traditiile si obiceiurile populare. Crestinii respecta aceasta zi si o sarbatoresc asa cum se cuvine pentru a fi sanatosi si feriti peste an de necazuri si pentru a avea noroc si spor in ceea ce fac.

In trecut se practica Torontoiul sau Iordanitul femeilor, cand nevestele batrane le primeau in randurile lor pe cele tinere, obicei din care azi s-a pastrat doar ospatul care incheie oficial sirul sarbatorilor de iarna.

In multe sate din Maramures inca se mai practica obiceiul Vergelului sau spargerea Craciunului. Fetele de maritat pregatesc cosuri cu mancare si bautura si, insotite de feciorii din sat, care platesc muzicantii, merg in curtea unde se tine Vergelul. In hora intra fetele care se vor marita in cursul anului, petrecerea incheindu-se cu o masa mare care, de asemenea, marcheaza incheierea sarbatorilor de iarna.

De Sfantul Ioan exista si obiceiul “Iordanitul femeilor”, de fapt, o petrecere a nevestelor care mananca, beau si petrec pana in zori, spunand ca se “iordanesc”.

Un alt obicei este “Iordaneala”, adica stropitul oamenilor cu agheazma noua, luata de la biserica in ziua de Boboteaza. Oamenii “iordaniti” trebuie sa-i rasplateasca pe uratori, bani cu care acestia seara chefuiesc.

Traditia mai spune ca de Sfantul Ioan toata lumea trebuie sa fie vesela, sa petreaca pentru ca cine nu se veseleste in aceasta zi va fi trist tot timpul anului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close