Home >> Articole >> ASTAZI ESTE IGNATUL PORCILOR

ASTAZI ESTE IGNATUL PORCILOR

20 decembrie, ziua Sf. IgnatieTeoforul și Ignatul porcilor.

Sărbătoarea de azi, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignate Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii, este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Peste sărbătoarea Sfântului Ignatie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunţat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul şi Inătoarea. „Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc”, a declarat etnologul Ania Moldoveanu.

Ziua de 20 decembrie este cunoscută sub numele „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.

Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului trebuie să aibă loc pe 20 decembrie. Când acest obicei nu este respectat, animalul începe să slăbească şi se îmbolnăveşte.

În ziua de Ignat, gospodina purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea şi prin stropirea acelui spaţiu cu apă neîncepută.

De asemenea, sacrificarea porcului se împlineşte în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus, atunci când soarele străluceşte pe cer.

În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiţie umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învaţă pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.

Figura Sfântului este astfel adaptată la tradiţiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilităţii, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin.

Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge.

La tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună. În unele zone, copiii sunt urcaţi pe porc după sacrificare, existând credinţa că astfel vor fi ocoliţi de efectele deochiului pe parcursul noului an.

Ziua de Ignat are şi un patron feminin, conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opăreşte mâinile femeilor care torc sau le mutilează şi le ia vlaga.

Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupaţiilor tradiţionale termenul limită al prelucrării firelor naturale.

 

Există un anumit ritual de sacrificare

Tradiția spune că în ziua de Ignat nu se lucrează altceva decât tăiatul porcului, iar bătrânii cred că omul care n-are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dacă, totuși, n-ai porc, tai măcar o găină, pentru că trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat. Atunci când vine momentul tăierii porcului, toată familia se adună de prin toate colțurile țării și toți prietenii se strâng laolaltă pentru a ajuta sau asista la tradiționalul obicei. Spațiul trebuie curățat bine și este demarcat ( „însemnăm locul printr-o linie”), practică ce amintește ritualul de pregătire a actelor sacrificiale la romani prin trasarea unui cerc magic în jurul altarului. Totodată, sunt respectate gesturi și formule rituale pentru „consacrarea” victimei: animalul este stropit cu apă sfințită, este așezat cu capul spre răsărit, pe fruntea lui sau pe ceafă este trasată cu cuțitul o cruce pe care se presară sare, capul de porc este „tras cu râtul înapoi”, în casă sunt rostite formule rituale („Doamne ajută!”, „Să-l mâncăm cu sănătate!”).

Se obișnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un ţol peste porc și să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie va fi în casă. Ion Creangă povestește în „Amintiri din copilărie” despre acest moment: „La Crăciun, când tăia tata porcul și-l pârlea, și-l opărea, și-l învelea iute cu paie, de-l înnădușa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei, știind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu și s-o zurăiesc după ce s-a usca…”

„Ignat, Ignat/Porc umflat”

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu faină și o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămași. Ca să nu se strice sămânța porcului din gospodărie, adică pentru a asigura porcul din anul următor, gospodinele înmoaie în sânge un smoc de păr din coada animalului și îl pun la păstrare. Altă superstiție din Ardeal spune că pe fruntea copiilor se face semnul crucii cu sângele animalului, ca să fie sănătoși în anul ce va veni. Pe vremuri, după ce porcul era sacrificat, se așeza pe el cel mai tânăr fecior din familie, pentru că tradiția spune că „numai așa nu se va strica deloc carnea”. În popor se mai păstrează datina de a arunca tămâie în focul în care este pârlit animalul. Când porcul este negru, se adună sânge într-o farfurie sau strachină cu mei. După ce se usucă, femeia aprinde meiul și afumă cu el copiii, ca să-i scape de sperieturi. De obicei, coada, urechile și beșica erau date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina, aceasta indicându-le, în funcție de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănânce din această splină. Găsirea de sânge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani. Se mai spune că, atunci când tai porcul, trebuie să zici „Ignat, Ignat/Porc umflat”.

Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate

Între Ignat și Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite „cârpele Domnului Hristos”, cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.
Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la trup și minte. Pedepsele aplicate celor consideraţi vinovaţi de nerespectarea interdicţiilor — căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare — erau atribuite unei divinităţi răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Inătoarea. Se spunea ca Inătoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă și cu apucături de căpcăun, „mânca lumea”. În același timp, în poveștile ce circulau în satul din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX-lea, ea apărea ca o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Cei care erau obligați să muncească de Ignat o puteau face numai după ce vedeau sânge; altfel, femeile urmau a… grohăi ca porcii sau le erau distruse rufele puse la uscat pe garduri de aceiași porci.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close