Home >> Sport >> ASTA SEARA MECI FOARTE IMPORTANT PENTRU NATIONALA FEMININA DE HANBAL LA CAMPIONATUL MONDIAL DIN GERMANIA

ASTA SEARA MECI FOARTE IMPORTANT PENTRU NATIONALA FEMININA DE HANBAL LA CAMPIONATUL MONDIAL DIN GERMANIA

România a sosit la Campionatul Mondial din postura de medaliată cu bronz la ultima ediţie desfăşurată în Danemarca. Din echipa respectivă, în primul ”7”, au mai rezistat trei jucătoare: Cristina Neagu, Eliza Buceschi şi Valentina Ardean. Crina Pintea şi Melinda Geiger au reprezentat, la rândul lor, elemente importante pentru naţională. La nivelul echipei de bază au apărut două noutăţi, Denisa Dedu şi Aneta Udriştioiu. Extrema dreaptă joacă primul turneu final ca titulară, după ce la Euro 2016 a început ca rezervă pentru Laura Chiper.

Iar aportul Anetei Udriştioiu pentru echipa naţională devine din ce în ce mai important. Jucătoarea de la CSM Bucureşti a înscris 4 goluri din tot atâtea aruncări în partida cu Slovenia (31-28), reuşind şi o intercepţie foarte utilă pentru echipă, care s-a transformat ulterior într-un contraatac. ”Clar a fost un meci foarte greu cu Slovenia şi mă bucur că nu am cedat, pentru că ele ne-au condus la începutul meciului. Mă bucur că noi am luptat şi am demonstrat că putem să ne revenim dintr-o situaţie dificilă”, a comentat extrema dreaptă.

”Mă bucur foarte mult că am putut să ajut echipa, asta o să fac de fiecare dată când o să intru în teren, încerc să-mi fac treaba cât pot eu de bine. În unele meciuri îmi iese, în altele poate nu, dar mă străduiesc”, Aneta Udriştioiu.

Handbalista în vârstă de 28 de ani a devenit titulară indiscutabilă pe postul ei la echipa naţională, transferul la CSM Bucureşti având un rol important în acest sens. Aneta Udriştioiu a avut însă ceva emoţii în privinţa participării la Campionatul Mondial. Cu câteva zile îanintea startului, la Trofeul Carpaţi de la Craiova, ea a simţit dureri la cartilaj. ”Acum sunt bine, mi-am făcut o injecţie în picior şi mă bucur mult că sunt aici”, a dezvăluit tricolora.

Aneta Udriştioiu a jucat 60 de minute în partida cu Slovenia şi probabil că va duce greul pe extrema dreaptă la acest Mondial, având în vedere că Ana Maria Berbece, colega de post, are doar 18 ani şi încă nu are experienţă la acest nivel. ”Eu sunt pregătită să joc cât e nevoie. Este greu să duci câte de 60 de minute la fiecare meci, dar eu mai am o colegă pe post. Chiar dacă Ana este tânără, eu am încredere în ea şi ştiu că atunci când va intra în teren, chiar dacă nu are atât de mare experienţă, va da totul pentru echipă”, a punctat handbalista.

”Eu cred că apărarea o să rămână punctul forte al echipei. Clar mai avem mult de lucrat, dar sunt convinsă că de la meci la meci va fi mult mai bine, ne vom apărea mult mai bine”, Aneta Udriştioiu

Meciul România – Spania este interesant din foarte multe puncte de vedere. La nivel de extreme dreapta le vom vedea la lucru pe fosta jucătoare a CSM Bucureşti, Carmen Martin, dar şi pe actuala handbalistă a echipei, Aneta Udriştioiu, una din cele două fete aduse de club în vară pentru a suplini plecarea spaniolei.

”Carmen Martin este o jucătoare cu mare experienţă, foarte bună, dar acolo pe partea ei va fi Alice şi sper să o anihileze aşa cum trebuie”, a susţinut Aneta Udrişitioiu, ca un preambul la partida România – Spania, care va avea loc marţi, de la ora 21:30.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close