Home >> EDUCATIE >> AFIRMATIE BOMBA A PRESEDINTELUI CONSILIULUI NATIONAL AL RECTORILOR, SORIN CAMPEANU

AFIRMATIE BOMBA A PRESEDINTELUI CONSILIULUI NATIONAL AL RECTORILOR, SORIN CAMPEANU

„Toate cele 210 scoli doctorale vor fi evaluate, conform legii, cu sustinerea tuturor celor implicati in acest proces. Este vorba de universitati, in primul rand, de Ministerul Educatiei, de ARACIS, consultanti internationali selectati de o structura a Bancii Mondiale. Se va realiza, conform legii, aceasta evaluare in toate cele 210 scoli doctorale: sunt 203 scoli doctorale in universitati publice de stat, una la nivelul Academiei Romane, sase apartin de universitati private”, a declarat Sorin Campeanu.

El a explicat ca evaluarea scolilor doctorale urmeaza sa se efectueze pe patru paliere.

„In primul rand se va evalua resursa umana. Este vorba de calitatea conducatorului de doctorat, masurata prin diversi indicatori foarte clari, cum ar fi productia stiintifica. Pe palierul doi, calitatea infrastructurii de cercetare, de care dispun cele 210 scoli doctorale. Pe palierul trei se va evalua impactul la nivel stiintific al finalizarii fiecarei teze de doctorat. Cu alte cuvinte, un doctorand pe parcursul stagiului de pregatire a publicat cate articole stiintifice vizibile international. (…) Va fi o analiza si statistica a tezelor de doctorat, pe fiecare scoala doctorala, in sensul numarul studentilor admisi versus cati studenti doctoranzi au finalizat. Pe palierul patru, procedurile de asigurare a calitatii, inclusiv asigurarea regulilor de etica in cercetarea stiintifica. Aici sunt cuprinse si cazurile acestea care sunt total nefericite si pe care ni le dorim cu totii a fi inlaturate, de plagiat”, a declarat Sorin Cimpeanu, presedintele CNR.

Conform acestuia, costurile de evaluare difera de la o tara la alta, insa plata expertilor internationali trebuie facuta la „tarife europene”.

„Estimam ca evaluarea fiecareia din scolile doctorale sa fie undeva intre 10.000 si 15.000 de euro. Speram sa fie doar atat. Nu se imbogateste careva. Acopera doar costurile derularii acestei operatiuni”, a declarat Sorin Cimpeanu.

Prezent la conferinta de presa, ministrul Educatiei Nationale, Liviu Marian Pop, a precizat ca in ceea ce priveste finantarea europeana pentru scolile doctorale, Romania poate atrage 72 de milioane de euro, bani ce vor fi alocati pe criterii transparente.

Conferinta de presa a fost organizata dupa reuniunea Consiliului National al Rectorilor, desfasurata sambata si duminica la Universitatea Tehnica ‘Gheorghe Asachi’. Printre altele, s-au purtat discutii privind probleme legate de evaluarea si promovarea institutiilor de invatamant superior la nivel international, evaluarea scolilor doctorale in conformitate cu legea, dar si finantarea de catre stat a domeniilor strategice din universitati.

Membrii CNR, alaturi de ministrul Educatiei Nationale, Liviu Marian Pop, secretarul de stat Gigel Paraschiv, precum si secretarul de stat Ion Ciprian Preda de la Ministerul Cercetarii si Inovarii, au purtat discutii privind finantarea in anul 2018, precum si cresterea salariala promisa pana in 2020.

Discutiile au vizat si invatamantul superior medical, in special fiind vizata calitatea stagiilor de practica. Conform presedintelui CNR, vizate au fost cele doua universitati de medicina de la Bucuresti, ‘Carol Davila’ si respectiv ‘Titu ‘Maiorescu’, unde exista unele probleme cu privire la efectuarea stagiilor de practica din spitale.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close