Home >> Administratie publica >> Administratie publica locala >> ABERATIILE NASCUTE DIN LEGEA SALARIZARII UNITARE A BUGETARILOR

ABERATIILE NASCUTE DIN LEGEA SALARIZARII UNITARE A BUGETARILOR

Nu e basm, nu sunt povesti de presa. Sunt decizii luate in Consiliile judetene si locale dupa promulgarea Legii salarizarii unitare de catre Presedintele Klaus Iohannis.

Primarii si sefii de Consilii Judetene au ajuns sa aiba salarii similare cu cel al presedintelui Klaus Iohannis, in urma Legii salarizarii unice, intrata in vigoare la 1 iulie 2017.

Potrivit unui articol din actul normativ, primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii de CJ care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile pot beneficia de cresteri ale indemnizatiilor cu 25%.

In ultima perioada, in toata tara au avut loc sedinte ale consiliilor judetene si locale pentru stabilirea noilor salarii, ce ajung pentru unii alesi locali la peste 16.000 de lei. Spre comparatie, presedintele Romaniei primeste, de la 1 iulie, un salariu lunar brut de 17.400 de lei.

Asadar, unul dintre cei mai bine platiti bugetari din Romania a devenit primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, care va avea salariul brut de 16.313 de lei, in timp ce pentru viceprimari venitul brut a ajuns 14.500 lei lunar.

De asemenea, presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, va incasa un salariu de 16.313 lei brut.

Primarul Slatinei, Emil Mot, va avea un salariu de 12.000 de lei, iar presedintele Consiliului Judetean Olt, Marius Oprescu, va incasa peste 15.000 de lei. Vicepresedintii Ioan Ciugulea si Virgil Delureanu ajung la 14.500 lei (o indemnizatie lunara de incadrare de 11.600 lei, plus majorarea de 2.900 lei pentru implementarea proiectelor cu finantare europeana).

Mihai Chirica, primarul Iasului, va incasa lunar un salariu brut de 13.000 de lei, iar un viceprimar va lua 11.600 de lei. Presedintele CJ Iasi, Maricel Popa, va avea un salariu de 13.000 de lei.

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, si presedintele Consiliului Judetean Bihor, Pasztor Sandor, vor incasa un salariu de 13.050 de lei brut.

In Bistrita, cea mai mare crestere, de aproape trei ori fata de salariul pe care il incaseaza in prezent, se inregistreaza in cazul primarului Ovidiu Cretu. Incepand din luna august, el va avea o indemnizatie de 13.050 de lei fata de 4.200 cat castiga in prezent.

In Prahova, Bogdan Toader, presedintele Consiliului Judetean, va incasa lunar 13.500 de lei brut, iar vicepresedintii CJ circa 11.500 de lei brut. Secretarul judetului va avea un salariu brut cuprins intre 9.650 de lei – 10.500 de lei, iar arhitectul judetului intre 9.100 – 10.100 de lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close