Home >> Sport >> A INCEPUT LIGA NATIONALA HANDBAL MASCULIN

A INCEPUT LIGA NATIONALA HANDBAL MASCULIN

CSU Suceava a dat lovitura chiar în primul meci al sezonului Ligii Naţionale de handbal masculin, după ce s-a impus cu 29-23 pe terenul echipei HC Dobrogea Sud Constanţa, una dintre favoritele la titlu.
Fără transferuri de top sau jucători de echipă naţională, dar cu un lot omogen, trupa pregătită de Adrian Chiruţ a controlat autoritar jocul de la Constanţa. CSU Suceava s-a desprins la 8 goluri încă din prima repriză (14-6, min. 27) şi a reuşit să gestioneze ca o echipă matură avantajul până la final. Constanţa a fost de nerecunoscut la o săptămână distanţă după ce a învins Dinamo Bucureşti în Supercupă. După 9-15 la pauză, gazdele nu au reuşit să se apropie de adversară la mai mult de 5 goluri (17-22, min. 47). La final, Suceava şi-a menţinut avantajul după primele 30 de minute (29-23), iar cele 3 puncte au fost mai mult decât meritate. Constanţa a debutat pentru al doilea an consecutiv cu o înfrângere pe teren propriu, iar acum va avea în faţă un meci şi mai greu, o deplasare la CSM Bucureşti.
Meciul rundei a avut loc la Turda, iar faţă în faţă s-au aflat Potaissa şi Steaua. După un an de suferinţă, formaţia din Ghencea a pornit tare în noul sezon, cu un succes la limită, 22-21, pe terenul unei formaţii unde se obţin foarte greu puncte. Noile achiziţii Martin Vegar şi Stefan Vujic s-au integrat deja în sistemul lui Ovidiu Mihăilă şi au marcat jumătate din golurile echipei. Steaua a câştigat un meci de luptă, pe care l-a început foarte bine, cu 6-2. Portarul Tudor Stănescu a avut la rândul lui un aport important la rezultatul echipei militare.
Campioana Dinamo Bucureşti a intrat în noul sezon cu un succes la 9 goluri la Făgăraş, 32-23 cu echipa locală CSM, dar cele 3 puncte nu au fost obţinute chiar atât de lejer. Gazdele au stat în costa ”câinilor” aproximativ 35 de minute. La pauză, scorul a fost egal, 10-10, Dinamo reuşind să câştige actul secund cu 22-13. Sajad Esteki şi noua achiziţie Descat au înscris fiecare câte 7 goluri.
Celelalte patru jocuri ale primei etape sunt programate duminică, după următorul program:
HC Odorhei – CSM Focşani, ora 17:00
CS Minaur Baia Mare – CS Politehnica Iaşi, ora 18:00
HC Vaslui – CSM Bucureşti, ora 18:30
AHC Dunărea Călăraşi – SCM Politehnica Timişoara, ora 17:00, meciul poate fi urmarit la Digi Sport si la Dolce Sport.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close